Prima ediţie a Memorialului "Mihai Creţu" s-a încheiat.
Marii prieteni ai lui Mihai, rebusiştii, au participat la manifestarea comemorativă realizată cu sprijinul Revistei "Rebus", căreia îi mulţumim pentru implicare.
Au fost înscrise în concurs 37 de lucrări, fiecare concurent având de definit 43 de cuvinte.
Membrilor juriului, trei prieteni din ţară, li s-au expediat mail-uri cu documentele word în care s-au aflat definiţiile anonimizate ale concurenţilor participanţi la Memorial, aşa încât nici unul nu a cunoscut paternitatea vreunei definiţii şi nici nu s-au cunoscut între ei.
Le comunic pe această cale domnilor Eliade Gâldău, Nicolae Constantin şi Mihai Moleşag că au făcut parte din echipa de jurizare a Trofeului "Mihai Creţu", împreună cu doi membri ai Cercului rebusist "Edip-Mihai Creţu", ale căror nume nu le voi publica. Mulţumim tuturor pentru sprijinul necondiţionat oferit.
Pentru a vă face o imagine asupra volumului de muncă depus, benevol, puteţi calcula că fiecare arbitru a jurizat si notat 1591 de definiţii, iar notele primite în cele 5 tabele au fost centralizate de autorul acestor adnotări, realizându-se, în final, un clasament care are, în partea sa supeioară, pe următorii cinci concurenţi:
1) Ioan BOAR - Lugoj, 1276 p.
2) Nicolae L. POPA - Bucureşti, 1256 p.
3) Ilie SOCOLOV - Timişoara, 1251 p.
4) Ionel NEGRUŢ - Brăila, 1220 P.
5) Ionel ŞERBAN - Bârlad, 1215 p.
Nu găsim de cuviinţă să publicăm integral clasamentul general, din moment ce doar primii 5 concurenţi au fost premiaţi cu sumele de bani prevăzute în Regulamentul Memorialului. Poate la ediţiile viitoare vom găsi sponsori mai generoşi, care să premieze un număr mai mare de concurenţi. Au primit însă, sau vor primi deja toţi participanţii la Memorialul "Mihai Creţu" volumul omagial "Mihai" apărut la împlinirea unui an de la plecarea la ceruri a prietenului nostru.
Tuturor celor implicaţi în organizarea, derularea şi finalizarea primei ediţii a Trofeului "Mihai Creţu" le aduc vii mulţumiri, iar câştigătorilor meritatele felicitări.
Nelu Dumbravă - Cercul rebusist Edip-"Mihai Creţu" - Roman.
( Articol preluat din revista Rebus-Flacăra )

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu