...O alta poveste care pare mai plauzibila: in Romania nefiind educatie in materie de vinuri, cei ce doreau sa se specializeze veneau in Germania pe valea Rinului unde dupa ceva timp primeau diploma de SCHMECKER (degustator). Intorsi in Romania .....ei mergeau din partea unor firme pe la viticultori si faceau achizitii. Acestia erau analfabeti , astfel ca erau victime sigure in mainile smecherilor la incheierea de contracte . De aici provine : ce esti smecher ??
Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.
Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se "ameţeau" repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla. şi imediat negustorii saşi se "pileau" la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.
Când au ajuns în "cele 7 cetăţi", adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei.
În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: "Das ist der Schmecker", au spus ei, adică "cel care gustă". Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putu face un comerţ cinstit cu oltenii.
Aceasta este originea adevărată a cuvântului "şmecher", chiar dacă acum înseamnă altceva.
|
|
:))) excelentă postare, Dan! Omul cât trăiește, învață!
RăspundețiȘtergereDana, îţi mulţumesc, eu doar am postat aici un mail primit zilele trecute. Mi s-a părut interesant...
RăspundețiȘtergereDan, unde e Rebusul in aceasta postare? Dar Poezia?
RăspundețiȘtergereCa să citez un clasic în viaţă, aş putea spune că poezia e în vin... :)) Totuşi... Un rebusist, până la urmă, e un iubitor de cuvinte, nu-i aşa? Eu am scris aici despre un cuvânt, despre originea lui... Iar istorioara în sine are farmecul ei subtil, emană un parfum discret de "vechi", poate mai greu sesizabil abordărilor profane şi prozaice...
RăspundețiȘtergere