Din problemele lui Lewis Carroll

   Lewis Carroll - autorul delicioaselor aventuri ale Alicei în ţara minunilor şi în ţara de dincolo de oglinda fermecată - este, de fapt, pseudonimul literar al matematicianului Charles L. Dodgson (1832-1898), autor al unor cărţi de matematică dacă nu complet uitate azi, în orice caz umbrite de celebritatea operelor literare. Totuşi, îmbinare a fanteziei scriitoriceşti cu rigoarea matematică, de la Carroll-Dodgson au rămas o serie de extraordinare probleme de logică, "încurcături de minte" absurde şi extravagante la prima vedere,  dar ingenios şi precis articulate silogistic, inimitabile ca stil, dar (tocmai de aceea) mult imitate de atunci ca gen.
   În cele ce urmează vă voi prezenta câteva asemenea probleme, pe care puteţi încerca să le rezolvaţi înainte de citirea răspunsurilor. Fiecare problemă constă dintr-un set de premise, pe baza cărora trebuie dedusă o concluzie. Rezolvarea presupune deci identificarea concluziei şi demonstrarea ei.
   O cale elegantă şi sigură de formulare şi demonstrare a concluziilor este identificarea mulţimilor de obiecte (animale, poeme, idei etc.) care apar în premise şi codificarea adecvată (în termeni de teoria mulţimilor, de exemplu) a relaţiilor dintre ele. "Compunând" aceste relaţii, se pot obţine uşor soluţiile dorite.
  Problema 1:
1. Orice budincă este delicioasă.
2. În această farfurie se găseşte o budincă.
3. Niciun aliment delicios nu este dăunător.
 Problema 2:
1. Este foarte interesant să-l asculţi pe vecinul meu vorbind despre istoria Franţei.
2. Niciun om nu poate da detalii despre bătălia de la Waterloo dacă n-a citit memoriile lui Napoleon.
3. Niciun om nu este interesant atunci când vorbeşte despre istoria Franţei dacă nu poate da detalii despre bătălia de la Waterloo.
  Problema 3:
1. Obiectele cumpărate de la negustorii ambulanţi nu sunt niciodată de mare valoare.
2. Nimic altceva nu poate fi obţinut pe degeaba decât vechiturile.
3. Ouăle de struţ cenuşiu sunt foarte valoroase.
4. Vânzătorii ambulanţi nu vând decât lucruri care sunt într-adevăr vechituri.
  Problema 4:
1. Niciun poem interesant nu rămâne neanalizat de criticii literari serioşi.
2. Toate textele poetice moderne sunt puţin afectate.
3. Toate poemele scrise de X au ca subiect baloanele de săpun.
4. Niciun text poetic afectat nu este analizat de criticii literari serioşi.
5. Niciun poem demodat (ne-modern) nu are ca subiect baloanele de săpun.
   Concluzii:
Problema 1:  În această farfurie se găseşte un aliment care nu este dăunător.
Problema 2: Vecinul meu a citit memoriile lui Napoleon.
Problema 3: Ouăle de struţ cenuşiu nu pot fi obţinute pe degeaba.
Problema 4: Toate poemele scrise de X sunt neinteresante.
  Rezolvări:
1. În această farfurie se găseşte o budincă (premisa 2), deci un aliment delicios (premisa 1), prin urmare (premisa 3), ceea ce se găseşte în această farfurie nu este dăunător.
2. Vecinul meu vorbeşte interesant despre istoria Franţei (premisa 1), deci el poate da detalii despre bătălia de la Waterloo (premisa 3), deci el a citit memoriile lui Napoleon (premisa 2).
3. Ouăle de struţ sunt valoroase (premisa 3), deci nu pot fi cumpărate de la vânzătorii ambulanţi (premisa 1), prin urmare, ele nu sunt vechituri (premisa 4), deci nu pot fi obţinute pe degeaba (premisa 2).
4.  Poemele lui X au ca subiect baloanele de săpun (premisa 3), deci sunt moderne (premisa 5), ceea ce atrage după sine faptul că sunt puţin afectate (premisa 2). Atunci, poemele lui X nu sunt analizate de criticii literari serioşi (premisa 4), în concluzie, nu sunt interesante (premisa 1).

  Iar dacă vreţi să încercaţi şi singuri, acasă, iată şi Problema 5:
1. Animalele care nu lovesc cu piciorul sunt totdeauna greu de înfuriat.
2. Animalele din curtea mea nu au coarne.
3. Un taur poate oricând să arunce pe cineva peste gard.
4. Niciun animal care loveşte cu piciorul nu poate fi tras de coadă.
5. Niciun animal fără coarne  nu poate să arunce pe cineva peste gard.
6. Toate animalele sunt greu de înfuriat, cu excepţia taurilor.

Mult succes... :)  

Monoverb: Oraş în India

Cheia: 4-7

Indiciu: Litera B...este diferită. Mult succes!  :)

La ieşirea din mină

Triverb epentetic: XXOO-O OOXXX

Memorialul "Gh. Dobrescu-jr." Ediţia a lX-a - 2011

    Ediţia a lX-a a "Memorialului Gheorghe Dobrescu-jr.", s-a încheiat. Timp de două luni şi jumatate am fost conectaţi la un concurs naţional de definiţie rebusistă, în care s-au înfruntat cunoscuţi reprezentanţi ai genului cu rebusişti în devenire, nume care momentan nu spun nimic, dar care promit în viitor. Ca la orice concurs, au fost remarcate câteva nume dintre necunoscuţi, cum ar fi: Bianca Muşat, Liviu Borş, Victor Patentaşu, Dan Bold şi alţii. În final am numărat 81 de participanţi. [...]
  După o îndelungată şi riguroasă selecţie au ajuns în finală 20 de rebusişti, cei cinci arbitri stabilind cu greu clasamentul final: 1) Ilie Socolov - 1373 p.; 2) Eugen Mănica - 1361 p.; 3) Victor Petreanu - 1323 p.; 4) Dorin Prodan - 1322 p.; 5) Florin Georgescu - 1284 p.; 6) Petre Vasilache - 1283 p.; 7) Marius Horescu - 1282 p.; 8) Vasile Cernicica - 1278 p.; 9) Victor Patentaşu - 1272 p.; 10) Constantin Nicolicioiu - 1268p.; 11) Claudiu Cărăbuţ - 1267 p,: 12) Teodor Capota - 1262 p,: 13) Constantin Şoimanu - 1250 p.; 14) Cristian Paşcalău - 1241 p,: 15) Camil Mateescu - 1240 p,: 16) Ioan Manzur - 1222 p.; 17) Nicolae Mureşan - 1220 p.; 18) Gheorghe Gurău - 1207 p.; 19) Ionel Negruţ - 1204 p.; 20) Gheorghe Gându - 1188 p.
  Finaliştii au fost recompensaţi cu diplome speciale, iar primii cinci clasaţi cu premiile puse la bătaie de Cercul rebusist "Târgovişte". De asemenea cercul nostru a decis să acorde o menţiune pentru debut în valoare de 50 de lei participantei Bianca Muşat.
   Crecul rebusist "Târgovişte", după acest concurs, a ajuns la concluzia că încă avem rebusişti de valoare. Le mulţumim tuturor celor care au participat la "Memorialul Gh. Dobrescu-jr."
   Mulţumim de asemenea revistei "Rebus" pentru promovarea concursului în paginile sale.
                                                                                                         
                                                                       Teodor HEDEŞIU




( Articol preluat din revista Rebus-Flacăra )

Despre rebus şi poezie...

...am gasit într-o revistă mai veche un articol al poetului Andrei Ciurunga:

  Mari poeţi, români sau străini, au făcut enigmistică în opera lor, precum maître Jourdain făcea proză. Adică fără să ştie. Nu mă refer la întâmplătoarele metagrame involuntare, obţinute din rime, ca de pildă boare-soare sau elegant-elefant, nici la zeppa de tipul camion-campion sau raniţă-graniţă. Asemenea jocuri de cuvinte se află cu miile în poeziile lumii şi ele nu pot intra în vederile noastre atunci când vrem să ne referim cu seriozitate la aportul poeţilor pe tărâm enigmistic.
  Este ştiut că enigma, în sensul strict rebusist al cuvântului, se poate defini astfel: jocul în care trebuie să se descopere o noţiune mascată, descrisă în termeni metaforici sau perifrazici, fără a se cita în text cuvântul în cauză. Câţiva dintre marii scriitori ai literaturii universale (Goethe, Schiller, Voltaire) au creat enigme pe care le-au şi privit ca atare cu bună ştiinţă. Alţii le-au realizat involuntar, sau, în orice caz, fără a le considera astfel. Asupra acestora voi stărui în rândurile ce urmează, socotindu-le drept cele mai spontane dovezi de penetraţie a poeziei în sfera preocupărilor noastre.
  Poezia "Belşug" a lui Tudor Arghezi (poet solicitat cândva să se manifeste şi ca rebusist declarat!) reprezintă una dintre cele mai izbutite enigme dăruite liricii şi rebusismului deopotrivă. E suficient să cităm prima strofă, invitându-l pe cititor să continue el însuşi lectura din volumul maestrului: "El, singuratic, duce către cer / Brazda pornită-n ţară de la vatră. / Când îi priveşti, împiedicaţi în fier, / Par, el de bronz, şi vitele-i de piatră." 
  Soluţia, cifrată aici, dar şi clarificându-se pe parcursul lecturii, nu poate fi decât una singură: plugarul. Arghezi nu consemnează această noţiune nici în text, nici în titlul poeziei, lăsându-ne satisfacţia de-a o descoperi noi, prin bogăţia de metafore venite să lumineze subiectul. Poate fi socotită o pierdere pentru enigmistică faptul că în poezia argheziană "Lumină lină", meşterul menţionează cuvântul "albină", desconspirându-ne "poanta". Dar până a nu fi ajuns la ultima strofă, calitatea tainei este incontestabilă:  "Cum te găseşti, uşoară zburătoare, / Zăcând aici, pe-o margine de drum, / Şi nu dormind într-un polen de floare, / Învăluită-n aur şi parfum? // Neascultând de vântul de la stup, / Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei / Şi darurile-acum, ale zambilei, / Puterile-amorţite ţi le rup. // Voind să duci tezaurul de ceară, / Te prăbuşişi din drumul cel înalt. / Cine-o să vie, trupul tău de-afară / Să-l caute şi-n jur să sufle cald? // Cu aripa-n ţărână şi în vis, / Strânge la piept comoara ta deplină. / Cât te iubesc, frumoasa mea albină, / Că sarcina chemării te-a ucis! "
  Aceeaşi observaţie rămâne valabilă şi pentru "Albatrosul" lui Charles Baudelaire, în care denumirea păsării (helas) apare în strofa a doua a memorabilei poezii.
  Nu putem vorbi despre enigmele în versuri create de marii poeţi fără a aminti de inspiratele traduceri din Heredia, aparţinând regretatului rebusist şi poet Florentin Titus Vasilescu. Nu mai ştiu azi dacă printre numeroasele sale tipărituri nu figurează şi următorul sonet al al poetului parnasian, transpus în româneşte cu mai bine de jumătate de secol în urmă de Nicolae Timiran: " Prin câte reci oceane, prin câte aspre ierne / Nici tu nu ştii, uşoară minune sidefată! / Te-ai învârtit în hăuri verzui , învolburată, / În vasta legănare a undei ce se cerne? // Acum, sub cer, culcată pe aurite perne / Visezi pe liniştita arenă departată. / Speranţa ta e însă amarnic înşelată, / Căci tot răsună-n tine oceanele eterne. // Mi-e sufletul de-o vreme o carceră sonoră: / Ca tine el suspină întruna şi imploră / Duioasele refrene din vechile chemări; / Când inima, de chipul ei scump o mai simt plină / Aud şi eu în taină ca marea în surdină / Vuind încet furtuna din depărtate zări."
  Soluţia, aflată la îndemâna oricui, ar fi: scoica.


  Enigmele în versuri fac parte din elita problemelor rebusiste, atât prin măiestria cu care au fost realizate de mari poeţi ai lumii (faptul că au fost create involuntar exclude până şi ideea de joc!), cât şi prin satisfacţia estetică oferită dezlegătorului. Amatorilor dispuşi să creioneze de aici înainte enigme,  le revine o sarcină dificilă. Nefiind constrânşi să utilizeze anumite cuvinte obligatorii (ca la ligamente, acrostihuri sau metagrame ), autorii acestor poezii trebuie să apeleze constant la metaforă şi să fie în stare s-o facă să strălucească.  Dar aici - intrăm în competiţie cu Arghezi, Baudelaire sau Heredia!