Definiția rebusistă...

...în viziunea lui Gheorghe Chirilă :

Odată gata grila, de-abia începe greul

Căci totul e ca slovei să-i dai un strai frumos

Să abordezi o pistă-mbinând armonios

Plăcutul cu utilul, căci...ăsta e careul.

Desigur, căutarea-i un lucru anevoios;

Un sens direct dă D.E.X.-ul, dar nu-i decât antreul,

De-acum se-așterne munca ce-ți etalează ”eul”

Să-mpodobești de gală cuvântul prețios.

Și deodată-n minte contururi prinde, iată,

Metafora bogată atât de căutată;

Ești fericit la culme, că i-ai și dat de rost.

Dar, vai, euforia nu ține mult și parcă

Un ghimpe-al îndoielii, insidios te-ncearcă:

E bună, reușită, dar...oare n-a mai fost?

Fairplay și Rebus

     Pentru cititorii acestui blog care nu sunt în temă - o mică explicație:
Acum ceva timp, în grupul închis ”Rebus” de pe Facebook, domnul Virgil Aghiorghiesei a postat o...fabulă, să-i zicem, în fapt un atac neloial și deplasat la adresa altor rebusiști. Pe mine m-a întristat, la început, gestul respectiv. E trist să constați că unii oamenii au orgasme intelectuale atunci când produc răutăți gratuite. Apoi m-am amuzat: respectiva creație venea din partea cuiva care, de la amvonul suficienței, predica altora despre respectul de sine. Asta mi s-a părut nițel hilar.

      Recent însă, s-a întâmplat ceva care m-a nedumerit. Domnul Vasile Tîrșolea a dat o replică pe măsură fabulației respective, replică publicată în revistele trustului Elixir. Așa cum era firesc, unii dintre membrii grupului închis ”Rebus” de pe Facebook au încercat să posteze acolo această replică, adică exact în același loc în care apăruse și pseudo-creația amintită mai sus. Este ceva elementar în ceea ce privește dreptul la replică: el trebuie publicat ( și ) în spațiul în care, inițial, fusese postat subiectul replicii.  Din nefericire, încercările firești ale colegilor Arpad Kecseti și Petrică Aidimireanu au fost sortite eșecului: postările le-au fost șterse. Mi s-a părut incorect. O lipsă de fairplay la care nu mă așteptam. Abia după publicarea ”în același spațiu” a replicii domnului Tîrșolea, disputa ar fi putut fi considerată încheiată, măcar în ceea ce-l privește pe administratorul grupului. Iată și replica respectivă:

Să fiți iubiți!

Colaborări: Gheorghe Postelnicu

Fantezii rebusiste

După încercarea cu ELENA CUZA ( ELE N-ACUZĂ ) vă propun azi o altă problemă în care prenumele și numele unei personalități sunt interpretate în manieră rebusistă. Genul acesta de problemă s-ar încadra și la rebus și la criptorebus. Fiind o fantezie, mi-am permis să-i spun ”aproape criptorebus” .
Mult succes cutezătorilor!

Primim...

De la domnul colonel Gheorghe Postelnicu:

                                                                         

  

Școala de rebus

Domnul Ananei Gagniuc a publicat luna trecută o problemă epentetică - o puteți vedea aici :
Click
Mi-am permis atunci să fac o observație referitoare la cheie - spunând că eu aș fi denumit altfel problema respectivă... Acel mic zâmbet al meu i-a dat prilejul domnului Gagniuc să-mi scrie acest comentariu - de fapt, un veritabil articol de teorie rebusistă:

” Profit de fantezie pentru a răspunde observației dvs. la problema N U I-A COPT MARȚI EA (de pe blogul dlui Ciocianu). Și înclin să vă dau dreptate că mai nimerit era să fie denumită, ca gen, „rebus epentetic”, în loc de „criptografie epentetică”. Întradevăr, în acest caz nu avem formule de compunere specifice criptografiei - decât dacă, eventual, am considera epenteza în sine ca fiind element criptografic -, ci un rebus altfel segmentat. Însă mai e de discutat un aspect. Din moment ce există mono-. bi,- triverbe epentetice, consecvența pe acest palier ne-ar conduce la denumirea de criptografie în cazul soluțiilor cu mai mult de 3 cuvinte. Ori la rebus se ajunge mai degrabă dinspre rebo. Dacă nu deranjează această inconsecvență, atunci rebus epentetic e formula mai corectă.
În fond, justificata dvs. observație e similară cu cea pe care am făcut-o în cazul criptografiei sinonimice, pentru care am propus denumirea de sinoverb (având ca soluție mai multe cuvinte). Însă sinoverbul are avantajul că prin denumire nu limitează numărul de cuvinte ale soluției (indicate prin cheie), așa cum face mono-, bi-, triverbul.

O variantă ar fi ca – indiferent că e vorba de mono-, bi-, triverb, criptografie/rebus epentetic - să denumim problema la modul generic „epenteză” (ca la sinoverb), iar numărul de cuvinte al soluției să rezulte din cheie. Nu e prea corect din punctul de vedere al definiției din DEX, plus că ar însemna să reconsiderăm clasificarea clasică a genurilor enigmisticii, lucru care nu prea se cade. 
Punctual, propunerea dvs. – rebus epentetic - se susține. Iar dacă închidem ochii la inconsecvența de care aminteam, nu sunt probleme. Sper ca și alte opinii să ajute la lămurirea situației. 
În fond, așa cum și limba e vie și cedează la realități, cred că în aceeași situație se află și enigmistica. În cazul amândorura e nevoie de precauție, fără a cădea în păcatul conservatorismului - ori, dimpotrivă, al modernismului – excesiv. Și cred că blogurile pot reprezenta un mijloc potrivit de dezbatere.

PS. Indicarea în denumire a dublei, triplei epenteze mi se pare puțin tautologică, din moment ce ele rezultă din cheie. Am aceeași părere și în cazul mono- bi-, triverbului sau criptografiei ilustrate, căci prin prezentare se vede clar că-s ilustrate. De altfel nu folosim determinativul „literal”, în cazul problemelor cu litere, pentru a se invoca necesitatea denumirii „în oglindă”.

Cu stimă,
Ananei Gagniuc ”

Fantezii rebusiste

Click pe imagine pentru a o mări.

Multă inspirație s-aveți!