Domnul Ananei Gagniuc a publicat luna trecută o problemă epentetică - o puteți vedea aici :
Click
Mi-am permis atunci să fac o observație referitoare la cheie - spunând că eu aș fi denumit altfel problema respectivă... Acel mic zâmbet al meu i-a dat prilejul domnului Gagniuc să-mi scrie acest comentariu - de fapt, un veritabil articol de teorie rebusistă:
” Profit de fantezie pentru a răspunde observației dvs. la problema N U I-A COPT MARȚI EA (de pe blogul dlui Ciocianu). Și înclin să vă dau dreptate că mai nimerit era să fie denumită, ca gen, „rebus epentetic”, în loc de „criptografie epentetică”. Întradevăr, în acest caz nu avem formule de compunere specifice criptografiei - decât dacă, eventual, am considera epenteza în sine ca fiind element criptografic -, ci un rebus altfel segmentat. Însă mai e de discutat un aspect. Din moment ce există mono-. bi,- triverbe epentetice, consecvența pe acest palier ne-ar conduce la denumirea de criptografie în cazul soluțiilor cu mai mult de 3 cuvinte. Ori la rebus se ajunge mai degrabă dinspre rebo. Dacă nu deranjează această inconsecvență, atunci rebus epentetic e formula mai corectă.
În fond, justificata dvs. observație e similară cu cea pe care am făcut-o în cazul criptografiei sinonimice, pentru care am propus denumirea de sinoverb (având ca soluție mai multe cuvinte). Însă sinoverbul are avantajul că prin denumire nu limitează numărul de cuvinte ale soluției (indicate prin cheie), așa cum face mono-, bi-, triverbul.
O variantă ar fi ca – indiferent că e vorba de mono-, bi-, triverb, criptografie/rebus epentetic - să denumim problema la modul generic „epenteză” (ca la sinoverb), iar numărul de cuvinte al soluției să rezulte din cheie. Nu e prea corect din punctul de vedere al definiției din DEX, plus că ar însemna să reconsiderăm clasificarea clasică a genurilor enigmisticii, lucru care nu prea se cade.
Punctual, propunerea dvs. – rebus epentetic - se susține. Iar dacă închidem ochii la inconsecvența de care aminteam, nu sunt probleme. Sper ca și alte opinii să ajute la lămurirea situației.
În fond, așa cum și limba e vie și cedează la realități, cred că în aceeași situație se află și enigmistica. În cazul amândorura e nevoie de precauție, fără a cădea în păcatul conservatorismului - ori, dimpotrivă, al modernismului – excesiv. Și cred că blogurile pot reprezenta un mijloc potrivit de dezbatere.
PS. Indicarea în denumire a dublei, triplei epenteze mi se pare puțin tautologică, din moment ce ele rezultă din cheie. Am aceeași părere și în cazul mono- bi-, triverbului sau criptografiei ilustrate, căci prin prezentare se vede clar că-s ilustrate. De altfel nu folosim determinativul „literal”, în cazul problemelor cu litere, pentru a se invoca necesitatea denumirii „în oglindă”.
Cu stimă,
Ananei Gagniuc ”
Click
Mi-am permis atunci să fac o observație referitoare la cheie - spunând că eu aș fi denumit altfel problema respectivă... Acel mic zâmbet al meu i-a dat prilejul domnului Gagniuc să-mi scrie acest comentariu - de fapt, un veritabil articol de teorie rebusistă:
” Profit de fantezie pentru a răspunde observației dvs. la problema N U I-A COPT MARȚI EA (de pe blogul dlui Ciocianu). Și înclin să vă dau dreptate că mai nimerit era să fie denumită, ca gen, „rebus epentetic”, în loc de „criptografie epentetică”. Întradevăr, în acest caz nu avem formule de compunere specifice criptografiei - decât dacă, eventual, am considera epenteza în sine ca fiind element criptografic -, ci un rebus altfel segmentat. Însă mai e de discutat un aspect. Din moment ce există mono-. bi,- triverbe epentetice, consecvența pe acest palier ne-ar conduce la denumirea de criptografie în cazul soluțiilor cu mai mult de 3 cuvinte. Ori la rebus se ajunge mai degrabă dinspre rebo. Dacă nu deranjează această inconsecvență, atunci rebus epentetic e formula mai corectă.
În fond, justificata dvs. observație e similară cu cea pe care am făcut-o în cazul criptografiei sinonimice, pentru care am propus denumirea de sinoverb (având ca soluție mai multe cuvinte). Însă sinoverbul are avantajul că prin denumire nu limitează numărul de cuvinte ale soluției (indicate prin cheie), așa cum face mono-, bi-, triverbul.
O variantă ar fi ca – indiferent că e vorba de mono-, bi-, triverb, criptografie/rebus epentetic - să denumim problema la modul generic „epenteză” (ca la sinoverb), iar numărul de cuvinte al soluției să rezulte din cheie. Nu e prea corect din punctul de vedere al definiției din DEX, plus că ar însemna să reconsiderăm clasificarea clasică a genurilor enigmisticii, lucru care nu prea se cade.
Punctual, propunerea dvs. – rebus epentetic - se susține. Iar dacă închidem ochii la inconsecvența de care aminteam, nu sunt probleme. Sper ca și alte opinii să ajute la lămurirea situației.
În fond, așa cum și limba e vie și cedează la realități, cred că în aceeași situație se află și enigmistica. În cazul amândorura e nevoie de precauție, fără a cădea în păcatul conservatorismului - ori, dimpotrivă, al modernismului – excesiv. Și cred că blogurile pot reprezenta un mijloc potrivit de dezbatere.
PS. Indicarea în denumire a dublei, triplei epenteze mi se pare puțin tautologică, din moment ce ele rezultă din cheie. Am aceeași părere și în cazul mono- bi-, triverbului sau criptografiei ilustrate, căci prin prezentare se vede clar că-s ilustrate. De altfel nu folosim determinativul „literal”, în cazul problemelor cu litere, pentru a se invoca necesitatea denumirii „în oglindă”.
Cu stimă,
Ananei Gagniuc ”
