Nu mai am timp, iubito, să te dezmierd în noapte,
Să gust din moliciunea și-albeața coapsei tale,
Și răscolit eu însumi de propriile-ți șoapte
Să sorb lumina dulce din tainica ta vale.
Nu mai am timp, iubito, de sânul tău de rouă
Să îmi lipesc obrazul de dor înfiorat,
Și înflorind în tine într-o speranță nouă
Să-ntineresc din focul eternului păcat.
Nu mai am timp, iubito, e ultima mea vară,
Mărețe catedrale deja s-au prăbușit.
Rămân poetul nopții și-ți scriu ultima oară
Că veșnicia clipei prin mine te-a iubit...
