Rainer Maria Rilke

ZI DE TOAMNĂ

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.

Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare

şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;

mai dă-le două zile de la sud,

îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,

şi toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.

Cel singur va fi singur vreme lungă,

va sta de veghe, lungi scrisori va scri

şi prin alei mereu va rătăci, neliniştit,

când frunzele s-alungă.

(traducere Alexandru  Philippide)

Mirela Ianuş Dinga

Scrisoare

Nu mai ştiu, de ieri mi-s ochii goi

Şi mi-e clipa numai pe furate,

De-au fugit nebunii din cetate

M-aş vrea eu legată-n lanţuri noi.

Căci mă clatin între paşi greoi

Fără umbră pe poteci uitate

O nebună, pe nerăsuflate

Uneori bând la cişmea noroi.

Şi-n răscrucea drumurilor lungi

Să mă răstignească brusc uitarea - 

Să te văd atunci bătând cărarea

Fără ca vreodată să m-ajungi.

Doar la tâmpla mea din când în când

Ne-nţeles va-ntârzia un gând... 

Eminescu, ediţia princeps

Puteţi descărca ediţia din 1884 a poeziilor lui Eminescu de aici: Poesii

Mihaela Baran

Partajul iernii

Îmi pare rău că se aud furtuni,

Dintr-un infern de dincolo de geam,

Dacă ştiam că nu pot să-ţi fiu vară,

Plecam demult... dacă ştiam.

Îmi pare rău că nu-ţi pot aduna,

Doar macii lumii dintre mărăcini,

Am să m-arunc în coama unui cal

Şi-am să mă rog să capăt rădăcini.

Îmi pare rău că nu-ţi mai sunt nici leac,

Pentru vreo maladie de deochi

Mi-am fracturat un vers şi am căzut

Şi mi-au intrat nişte consoane-n ochi.

Îmi pare rău că undeva prin vise,

Ne-am rătăcit şi am uitat de noi

Partajul iernii albe mă împarte

Şi-apoi ma scade trist din doi.

Îmi pare rău că doar atât a fost...

Tocmai când te-nvăţasem pe de rost. 

Eminescu în ''Convorbiri Literare'' - anul 1872

Adriana Lisandru

Cub de gheaţă

secunda a-ngheţat după ultimul clopot.

nicio umbră de om în oraş.

doar pojghiţa serii vibrează

când gândurile se ating de ea.

poate aşa orbim,

pe dinăuntru.

se face totul alb, 

un alb solid

şi nu mai trecem dincoace,

spre oameni.

rămânem în cubul amintirilor noastre

până când morţii i se face milă

şi ne eliberează, 

surâzând.

Adriana Lisandru

tăria să apun

aceleaşi ploi... bacoviene stări!

toţi îngerii s-au scuturat, plăpând,

ca o cerneală scursă-n călimări.

se frânge miezul serii, tremurând. 

e frig. un frig alunecos şi greu.

nu-mi amintesc de câte vieţi mă caut.

aud cum blând oftează Dumnezeu

cu vocea Sa de adevăr şi flaut.

mi-e dor să uit. învaţă-mă să fiu...

un plâns căprui se clatină a şoapte,

ridică-mi, Doamne, stânca de târziu,

întoarce-mă din teamă şi din noapte.

peste lumina gândului Tău bun

miroase a-nceput şi-a caprifoi.

Te rog să-mi dai tăria să apun

în linişte, visând aceleaşi ploi...

Serghei Esenin

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme...
S-o pornesc din nou desculţ la drum,   
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
Și pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu.
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă ?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi sîntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Astăzi ne despărţim - Ştefan Augustin Doinaş

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.

Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.

Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …

Alături, umbra albastră

pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,

eu voi fi pământul cu toate păcatele.

Păsări mari te vor căuta prin zări

ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.

Între noi, lumea va sta nemişcată

ca o pădure de sute de ani

plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape

şi că, seara, sufletul meu,

ca ţărmul care se modelează din ape,

ia forma uitată a trupului tău …

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.

Stând la început de anotimp fermecat,

astăzi ne despărţim

cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,

eu voi fi soarele negru, pământul.

Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul...

                                                       

Poezie

Carolina Ilica - Se duce vara...

Se duce vara. Şi n-o pot reţine.

Cum s-o reţin, când nu te pot pe tine 

Opri, cu toate că te-ncui în mine.

Se duce vara. Florile se lasă 

Ca într-o delăsare somnoroasă

Şi cum arată, nici nu le mai pasă.

Se duce vara. Păsările ţipă,

În loc să gângurească sub aripă.

Ce-a fost a fost. De-acum se desfiripă

Şi vraja, şi langoarea şi dulceaţa.

De-acum se-nhaită ploile cu ceaţa.

Se duce vara. Tinereţea. Viaţa.

Vara

Freamătă luceferi peste lan de crini,

Răzvrătiri de greieri stau să se întâmple...

Exilându-şi cerul printre mărăcini, 

Vara pân' la lacrimi sufletul îl umple...

Marin Sorescu - Presimt

Presimt că o să am o zi cam proastă.

Din cât greu fost-a, este cel mai greu.

De altfel, zarea va rămâne-albastră

Şi Ştreangul mâine fi-va curcubeu.

Spre mine mă deschid ca o fereastră
În care stă pe gânduri Dumnezeu.
Şi iată vine pasărea măiastră
Şi pasărea aceasta sunt tot eu.

Fragilă-alcătuire şi capcană,
Las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,

Deşi, vii prea devreme, tu, dojană…
Şi cui să-ncredintez această pană?
Cum să te iau, durere, să nu dori?

Nichita

În dulcele stil clasic

Dintr-un bolovan coboară

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o frunză verde, pală

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o pasăre amară

pasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundă

eu l-am fost zărit în undă.

El avea roşcată fundă.

Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău

parcă pe timpanul meu

blestemat şi semizeu

căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,

Domnişoară, mai nimic

pe sub soarele pitic

aurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.

Tu

Mi-e dor să-ţi şoptesc că mi-e dor să te-ascult,
Tu, vechi început şi nou de demult...
N-ai fost când eram...şi când  eşti, n-o să fiu...
Mi-e dor şi mi-e teamă că suntem târziu.

Unde eşti, copilărie...

Haiku

o floare neştiută
de păsări şi de fluturi:
cerul toamnei

            (Matsuo Basho)

Arghezi - Niciodată toamna...

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e sesul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca niste urcioare
Cu vin îngrosat în fundul lor de lut,
Stau în tarmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.

Pasarile negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, scuturînd în sus
Foile, -n azur.

Cine vrea sa plînga, cine sa jeleasca
Vie sa asculte-ndemnul nenteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si îngroape umbra-n umbra lor, în ses.

Tatiana STEPA - Copaci fără pădure

Şi dacă tot am pomenit de Toma Michinici...

Iată şi una din poeziile sale din volumul "Bruma"... :

Cade o stea pe o mie de feţe
zgâriind trupul nopţii de ger
ochiul meu e mai bogat în tristeţe
cu golul născut în cer


scârţâie fulgul sub talpa mea
paşii scot cuie din stradă
oare chiar a murit o stea
sau se-ndeamnă să cadă?


acasă au spart călimara
sorii cei negri din universuri
eu îmi aprind ţigara
din soba flămândă de versuri


iar acum am să dorm
e destul pentru o viaţă de om