"Coeficientul de economie în enigmistică"

Un articol celebru al lui Mircea Guja din Rebus nr. 317 ( septembrie 1970 ) :

                                                   
                                                            
   Cale de comunicaţii între inteligenţe prin intermediul simbolurilor, enigmistica a cunoscut în ultimil ani o perioadă de realizări remarcabile, concretizate prin apariţia în paginile „Rebusului" a unui mare număr de probleme de gen de o valoare deosebită.
   Aceasta a dus la crearea posibilităţii şi apoi a necesităţii unei trieri din ce în ce mai severe a materialelor trimise spre publicare şi, implicit, la cristalizarea unor criterii de apreciere a problemelor de enigmistică.

    Fără a avea pretenţia unei enumerări exhaustive, aş cita ca elemente care stau la baza acestor criterii: frumuseţea şi acurateţea soluţiel, bideterminarea corectă (dar în acelaşi timp umoristică, cu „capcane", piste false etc.), o bună ligamentare, ineditul formelor utilizate, unitatea formelor de prezentare sau, dimpotrivă, varietatea lor, interpretarea diferită a aceloraşi forme de prezentare sau, dimpotrivă, repetarea lor etc.

     Analiza acestor elemente, a ponderii pe care o ocupă fiecare în diferite genuri enigmistice, ar putea forma desigur subiectul unor discuţii foarte interesante, care să stabilească exact stadiul actual al enigmisticil noastre, să creioneze noi direcţii posibile de dezvoltare.

    Articolul de faţă, atrăgînd atenţia asupra necesităţii unel asemenea analize, îşi propune de fapt s-o şi înceapă prin tratarea unei probleme mai puţin abordate pînă acum, şi anume laconismul mesajului rebusist.

    Operînd cu simbolurile ca milloace specifice de exprimare, enigmistica transmite informaţii codificate, a căror descifrare solicită în egală măsură inteligenţa, fantezia, cultura şi rutina dezlegătorului. Constituind o gimnastică a spiritului, enigmistica se situează în acelaşi timp la intersecţia sportului cu arta şi matematica. Sportul include ideea de performanţă, arta presupune frumuseţea şi forţa de emoţionare a imaginii, iar matematica obligă la folosirea cifrelor, calculului, logicii. 

     Trecînd peste folosirea formală a matematicii, concretizată prin întrebuinţarea cifrelor la cheile problemelor, aş vrea să arăt că analiza cantitativă poate fi utilizată ca un element important în cadrul criteriului de apreciere de care vorbeam mai înainte.

     Omul modern, trăind într-un ritm trepidant, găseşte loc în cadrul preocupărilor lui şi problemelor distractive, care au rolul de a-l deconecta, de a-i schimba direcţia de orientare a preocupărilor, satisfăcîndu-i şi necesitatea firească de a-şi îmbogăţi cunoştinţele. În acelaşi timp, ritmul trepidant de viaţă se suprapune peste tendinţa umană naturală de a economisi mijloacele de exprimare, conferind valoare în special acelor realizări enigmistice care sînt caracterizate printr-un număr redus de elemente componente. Iar faptul că enigmistica operează simboluri face cu atît mai valoroase aceste realizări.

    Cum poate fi apreciată practic economia de elemente folosite într-o problemă de enigmistică? Cu ajutorul unei metode simple şi eficace, constînd în raportarea numărului elementelor folosite într-o construcţie la numărul literelor soluţiei.  De exemplu, în cazul monoverbului: (6 — 10), cu soluţia: Întunecare (reprezentat grafic prin literele E şi R aflate în interiorul literei T), prin raportarea numărului elementelor folosite (3 litere) la numărul literelor soluţiei (10) obţinem 3/10  = circa 33%. Să numim acest raport coeficient de economie şi să vedem care sînt semnificaţiile lui, ce oglindeşte şi cum poate fi folosit la aprecierea calităţii unei probleme.

     Coeficientul de economie este un număr subunitar, care poate varia între 0 şi 1. Evident, cu cît va fi mai mic, adică mal apropiat de 0, cu atît va reflecta o economie mai mare de mijloace în realizarea problemel respective. Astfel, în cazul criptograflei lui George Rotaru - Galaţi: Culinară ( 5,5,5,5,5 ) : IN ( soluţie: Precu mînca pateu, Ninel afine) acest coeficient este  2/25 = 8% , iar în cazul cunoscutei criptografii a dr. Nic. Andrei: ( , )3,5 2,4 (soluţie: vîr gulaş în gură), coeficientul de economie atinge 1/14 = circa 7% .

     O încercare de „realizare totală" face recent T. Michinici în nr. 307 oferind spre dezlegare un triverb cu cheia (5,5,6), în care elementele componente lipsesc cu desăvîrşire ! Triverbul este deductiv, în sensul că lipsa bideterminării şi elementelor componente trebuie să-l aducă pe dezlegător la concluzia: La cheie se află tăt (Lache ieşea flatat). Acest exemplu demonstrează că urmărirea recordurilor de laconism al mesajului duce de multe ori la soluţii care, deşi ingenioase, suferă fie prin lipsa de acurateţe a textului, fie prin apelul  la deducţii greoaie.

    Deci coeficientul de economie trebuie folosit în strînsă legătură eu celelalte componente ale criteriului de apreciere de care aminteam mai înainte, deoarece el apreciază numai cantitativ mijloacele tehnice folosite la crearea unei probleme de enigmistică.

    Totuşi, datorită nivelului ridicat al realizărilor de pînă acum, se impune ca atît redacţia cît şi compunătorii să nu ia în consideraţie decît problemele în care pentru un element component corespund minimum 4-5 litere, fără să se recurgă la soluţii forţate, deductive etc., adică problemele avînd un coeficient de economie de maximum 20-25% şi care să nu frizeze cît de cît... ghicitul !

    Să nu uităm că enigmistica este domeniul în care are cea mai largă aplicabilitate dictonul:  ,,non multa, sed multum".

                                                                                                                    

                                                                                                                               Mircea GUJA 

   

      

  

                                                 

  

Școala de rebus

Domnul Ananei Gagniuc a publicat luna trecută o problemă epentetică - o puteți vedea aici :
Click
Mi-am permis atunci să fac o observație referitoare la cheie - spunând că eu aș fi denumit altfel problema respectivă... Acel mic zâmbet al meu i-a dat prilejul domnului Gagniuc să-mi scrie acest comentariu - de fapt, un veritabil articol de teorie rebusistă:

” Profit de fantezie pentru a răspunde observației dvs. la problema N U I-A COPT MARȚI EA (de pe blogul dlui Ciocianu). Și înclin să vă dau dreptate că mai nimerit era să fie denumită, ca gen, „rebus epentetic”, în loc de „criptografie epentetică”. Întradevăr, în acest caz nu avem formule de compunere specifice criptografiei - decât dacă, eventual, am considera epenteza în sine ca fiind element criptografic -, ci un rebus altfel segmentat. Însă mai e de discutat un aspect. Din moment ce există mono-. bi,- triverbe epentetice, consecvența pe acest palier ne-ar conduce la denumirea de criptografie în cazul soluțiilor cu mai mult de 3 cuvinte. Ori la rebus se ajunge mai degrabă dinspre rebo. Dacă nu deranjează această inconsecvență, atunci rebus epentetic e formula mai corectă.
În fond, justificata dvs. observație e similară cu cea pe care am făcut-o în cazul criptografiei sinonimice, pentru care am propus denumirea de sinoverb (având ca soluție mai multe cuvinte). Însă sinoverbul are avantajul că prin denumire nu limitează numărul de cuvinte ale soluției (indicate prin cheie), așa cum face mono-, bi-, triverbul.

O variantă ar fi ca – indiferent că e vorba de mono-, bi-, triverb, criptografie/rebus epentetic - să denumim problema la modul generic „epenteză” (ca la sinoverb), iar numărul de cuvinte al soluției să rezulte din cheie. Nu e prea corect din punctul de vedere al definiției din DEX, plus că ar însemna să reconsiderăm clasificarea clasică a genurilor enigmisticii, lucru care nu prea se cade. 
Punctual, propunerea dvs. – rebus epentetic - se susține. Iar dacă închidem ochii la inconsecvența de care aminteam, nu sunt probleme. Sper ca și alte opinii să ajute la lămurirea situației. 
În fond, așa cum și limba e vie și cedează la realități, cred că în aceeași situație se află și enigmistica. În cazul amândorura e nevoie de precauție, fără a cădea în păcatul conservatorismului - ori, dimpotrivă, al modernismului – excesiv. Și cred că blogurile pot reprezenta un mijloc potrivit de dezbatere.

PS. Indicarea în denumire a dublei, triplei epenteze mi se pare puțin tautologică, din moment ce ele rezultă din cheie. Am aceeași părere și în cazul mono- bi-, triverbului sau criptografiei ilustrate, căci prin prezentare se vede clar că-s ilustrate. De altfel nu folosim determinativul „literal”, în cazul problemelor cu litere, pentru a se invoca necesitatea denumirii „în oglindă”.

Cu stimă,
Ananei Gagniuc ”

Meta-rebus

  Printre colaborările zilelor trecute s-a numărat şi o problemă a talentatului rebusist bârlădean Dumitru David, meta-rebusul Şmecherească. Am fost întrebat despre denumirea acestui gen enigmistic - meta-rebus - dacă este o inovaţie a autorului sau doar o fantezie a editorului. Nu, meta-rebusul, ca gen enigmistic,  este creaţia lui Mircea Guja, care l-a prezentat într-un număr al revistei "Enigma" din anul 1983.
   În contextul unei stări de suficienţă creată de modul prin care a fost abordată metagrama ilustrată de-a lungul anilor,  autorul, în permanenţă preocupat de calitate şi performanţă, a avut ideea revigorării genului  prin extinderea lui la construcţii mai complexe ca meta-biverb, meta-triverb şi meta-rebus ( acelaşi lucru l-a făcut Eugen Diradurian cu a sa rebo-metagramă ).
   Astfel, în revista amintită, Mircea Guja a prezentat problema Literară ( Meta-biverb: 6(T=B) + 5(S=P) = 6,5 ). Imaginea reda un TENDER lângă care se afla un OSTAŞ, iar soluţia evidentă era BENDER OSTAP.  Modul de rezolvare este destul de simplu, fiind bazat pe principiul metagramei: se înlocuieşte câte o literă din fiecare cuvânt cu litere corespondente, care să conducă la aflarea soluţiei.
   Mie mi s-a părut destul de complicată cheia cu multe paranteze şi cifre, permiţându-mi ca la problema lui Dumitru David să adopt cheia clasică a metagramei. La fel, am renunţat la denumirile de meta-biverb şi meta-triverb, păstrând-o pentru astfel de probleme doar pe cea de meta-rebus.
   De-a lungul anilor am întâlnit destul de puţine creaţii de acest gen, poate şi datorită faptului că n-a fost promovat îndeajuns... Însă eu cred că această ramură a enigmisticii  are multe  resurse nebănuite.
   Spre dezlegare, vă propun un meta-rebus care poartă semnătura altui talentat creator de "minore" - Nicolae Şut din Dej:

Apreciere şcolară

( Meta-rebus: MXXXX+XXX = NXXX  XXXX ) 

Mult succes!


Articolul de mai sus este inspirat dintr-un episod al serialului "Minorele"-gen major publicat de Oprea Eftimie prin anii '80 în revista Rebus.

Problemele epentetice

   Monoverbul epentetic este creaţia lui Paul Georgescu şi a fost prezentat pentru prima dată în revista Rebus din 20 iunie 1958.
   La prima vedere, acest gen de problemă se aseamănă unui rebo: în varianta clasică, ne sunt prezentate două imagini pe care trebuie să le "citim" conform unei chei, pentru a ajunge la soluţie. Spre deosebire de rebo însă, unde imaginile sunt citite una în continuarea celeilalte şi cheia este formată din adunarea literelor ce compun fiecare cuvânt, la monoverbul epentetic trebuie să "spargem"  primul cuvânt ( conform cheii, aşa cum vom vedea în continuare )  şi să introducem în el cel de-al doilea cuvânt, urmând să obţinem astfel un cuvânt nou, cu totul diferit de primele două. Cele două cuvinte înfăţişate prin imagini sunt notate cu X şi O, astfel încât cheia problemei ne va indica din câte litere este format fiecare cuvânt, numărul total de litere din soluţie  şi unde anume are loc fenomenul de "epenteză" .
   Iată şi două exemple de monoverbe epentetice "clasice" - pe care le-am ales pentru unitatea de imagini:


   Avertisment pe teren ( Monoverb epentetic: XXXOOOXX )

   


Observăm că în imagini  sunt reprezentaţi un CARAS şi un TON. Aşa cum am spus, notând literele cuvântului CARAS cu X şi cu O pe cele ale cuvântului TON, apoi , conform cheii, introducând cuvântul TON în interiorul cuvântului CARAS - ajungem destul de repede la soluţia problemei: CARTONAŞ, soluţie ce corespunde bideterminării ( titlului problemei ) . 


 O altă problemă binecunoscută:


Om pe navă ( Monoverb epentetic: XXXOOXX )

    La fel de simplu, "citind" cele două imagini, MĂRAR şi IN şi combinându-le conform cheii, soluţia devine evidentă: MARINAR.




    Monoverbul epentetic, în aparenţă facil, a fost mult exploatat de  rebusiştii noştri de-a lungul timpului. Pe la sfârşitul anilor '80 Oprea Eftimie îl menţiona chiar printre "genurile enigmistice în curs de epuizare" , probabil datorită subţierii considerabile a fondului de cuvinte pretabile la compunerea lui. În episodul următor voi încerca să scriu câte ceva despre eforturile unor rebusişti de salvare a genului.      
  Pâna atunci vă propun spre dezlegare un monoverb epentetic pe care eu îl consider mai deosebit, datorită faptului că în prezentarea lui am folosit o singură imagine:


Insulă în Caraibe   ( Monoverb epentetic: XOOXXXXX )   

Mult succes!

                                                                                          

Problemele reflexive

În enigmistică, termenul de reflexiv a fost introdus de Oprea Eftimie, într-un articol publicat în revista Rebus din februarie 1988. Până la acea dată, unele probleme erau înfăţişate răsturnat, adică imaginile sau desenele apăreau întoarse la 180 de grade, urmând ca, după interpretarea lor, să le citim invers, ca pe nişte polindroame.     Pe lângă faptul că era destul de dificil de interpretat, acest gen de reprezentare ducea şi la multe erori. Oprea Eftimie a propus atunci ca problemele de acest tip să fie înfăţişate normal, dar la titulatura genului enigmistic respectiv să fie adăugat şi termenul reflexiv, ceea ce trebuie să atragă atenţia dezlegătorului că, după descoperirea formulei tehnice, aceasta va trebui citită inversat ( de la sfârşit către început ).
Spre exemplu, iată un biverb reflexiv publicat într-un număr mai vechi al revistei Rebusache:
                                    

Interpretarea care ne va conduce spre dezlegare este E-S-LA-FEL-CU-B. Citind invers, aflăm soluţia corespunzătoare titlului şi cheii: BUCLE FALSE.

Problemele silogistice

Problemele silogistice sunt acele probleme în compunerea şi dezlegarea cărora stă la bază un silogism, adică  un raţionament deductiv care conţine trei judecăţi legate între ele printr-un astfel de raport, încât cea de-a treia judecată, care reprezintă o concluzie ( adică soluţia - în cazul nostru ), se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de a doua.
De exemplu, iată o problemă publicată acum câţiva ani în Rebusache:

Cu imitare ( Monoverb silogistic: 3-8 )

Soluţia este REPRODUS şi ajungem la ea urmând un raţionament simplu: ştim că rezultatul unei înmulţiri se numeşte PRODUS; deoarece litera R se află ( în desen ) în locul produsului  înmulţirii, acestă literă trebuie interpretată drept PRODUS, deci R-E-PRODUS . Soluţia corespunde cheii 3-8: avem trei părţi componente ( R, E şi PRODUS ) şi numărul total al literelor soluţiei este 8.
Alte două exemple găsiţi în postarea anterioară despre "silogistice".
Pentru dezlegare vă propun un triverb publicat tot în Rebusache cu ceva timp în urmă:

În atelierul de ambalaje
( Triverb silogistic: 3, 1, 4 )

Multă inspiraţie s-aveţi!

Despre REBO-METAGRAMĂ (2)

  Unele dintre cele mai frumoase şi mai rare rebo-metagrame sunt cele care prezintă imagini unicat. Să recunoaştem, e destul de dificil să găsim o singură imagine în care să "citim" cel puţin două cuvinte ce suportă şi metagramarea şi combinarea ulterioară.
   Iată, spre exemplu, două asemenea probleme, oarecum asemanatoare. Prima îi aparţine lui Aurel Caramilea:

Soţia...( Rebo-metagramă: XXS + TXXXXX = XXNSXXXXX )

Cea de-a doua îl are ca autor pe sibianul Ilie Furdui:

Batracieni ( Rebo-metagramă: OXXX + XXXEXX = SXXXXXXDXX )

Soluţiile nu sunt greu de aflat: CONSOARTĂ la prima problemă ( din COŞ şi TOARTĂ ) şi SALAMANDRE ( din OALĂ + MÂNERE ) la cea de-a doua.
Surprinde însa plăcut, aşa cum am spus, faptul că ne este înfăţişată câte o singură imagine pe care trebuie să o descifrăm corect pentru a rezolva problema.

   Un alt gen de rebo-metagrame frumoase şi...rare ( personal, cunosc doar două asemenea realizări ) este acela al problemelor în care avem o singură imagine...în dublu exemplar. Cu alte cuvinte, va trebui să gasim două metagrame ale aceluiaşi cuvânt - pentru a ajunge la soluţie. Ca exemplu, vă reamintesc o problemă apărută sub semnătura lui Bela Schuchter:

Rănită ( Rebo-metagramă: RXXX + RXXX = VXXXMXXX )

Desigur, soluţia este: VĂTĂMATĂ.

Despre REBO-METAGRAMĂ (1)

Rebo-metagrama este creaţia rebusistului piteştean Eugen Diradurian şi, aşa cum  sugerează şi denumirea, este un gen enigmistic compus dintr-un  Rebo clasic - ale cărui elemente trebuie supuse metagramării, conform unei chei, înainte de a fi "lipite" pentru a ne conduce spre soluţie. Cu alte cuvinte, pentru a dezlega o astfel de problemă trebuie să "citim" două sau mai multe imagini, să înlocuim în fiecare câte o literă ( ca la metagramă ) apoi să lipim cuvintele rezultate ( ca la rebo ).
Iată şi un exemplu:
SERVIŢI LA MASĂ ( Rebo-metagramă: XXRX + XXPX = XXPXXXSX )

Soluţia este, evident, PAPANAŞI ( PARĂ + NAPI - în primul cuvânt am înlocuit litera R cu P şi din PARĂ am obţint PAPA;  în cel de-al doilea am schimbat litera P cu S, iar din NAPI a rezultat NAŞI. Unind aceste cuvinte am ajuns la PAPANAŞI ).
La început, literele care trebuiau înlocuite erau reprezentate printr-un "O" , ceea ce făcea mai greu de soluţionat o asemenea problemă. De ceva vreme se preferă însă ca literele de înlocuit să fie scrise direct.

Principala regulă a compunerii unei rebo-metagrame este ca acele cuvinte rezultate în urma metagramării şi care urmează a fi lipite să existe într-un dicţionar  sau, îmi permit să adaug, să fie substantive proprii suficient de cunoscute.
De pildă, acestă problemă: UN PROFESOR ( Rebo-metagramă: VXX + MXX = DXXCXX )

ar putea să pară corectă: VAS + MAL = DASCĂL. Observăm însă că înlocuind litera V din "VAS" cu litera D, obţinem cuvântul "DAS" - care nu înseamnă nimic. Asta face ca problema să fie greşită.

Desigur, şi în cazul rebo-metagramei, cele mai valoroase probleme sunt cele tematice ( sau 100% , cum le mai spunem),  adică cele în care există o concordanţă deplină între reprezentare ( imagini ) şi soluţie. Un exemplu clasic: ÎN BUCĂTĂRIE ( Rebo-metagramă: VXX + XXXC = CXXXXXN )

Şi soluţia:  VAS + TROC = CASTRON ( observăm că atât elementele din reprezentare cât şi soluţia fac parte din aceeaşi arie tematică ). Problema a apărut într-un număr mai vechi al revistei Rebusache sub semnătura tecuceanului Petru Maxim.

Antograma

Antograma se rezolvă după o metoda similară celei folosite în cazul sinagramei. De data aceasta însă, va trebui să găsim un antonim al cuvântului rezultat în urma desprinderii unei litere din cuvântul iniţial. De exemplu, avem cuvântul REDA. Extrăgând litera D, va rezulta REA. Unul dintre antonime este BUNĂ... Adăugând litera extrasă, vom ajunge la soluţia BUNDĂ...
Vă propun spre dezlegare două astfel de probleme:

1. Parte din cuvânt ( Antogramă: 6 litere )
TIARE

2.  Vas de lemn ( Antogramă: 6 litere )
MULAT


Mult succes!

Sinagrame

Dacă tot am văzut pe blogul lui Nicu o sinagramă, m-am gândit să vă prezint şi eu două astfel de probleme:

1. Post...în redacţie ( Sinagramă: 8 litere )

TRAINICĂ


2. Supusă ( Sinagramă: 6 litere )

ARAMĂ


O sinagramă se rezolvă astfel: extragem o literă din cuvântul prezentat, găsim un sinonim al cuvântului rezultat în urma acestei extrageri, iar la acest sinonim adăugăm litera extrasă iniţial. Deşi Nicu precizează faptul că aceste probleme se prezintă exclusiv literal, eu am publicat acum câţiva ani şi o sinagramă ilustrată, cu titlul "În frig" : în imagine era un TURC...prin extragerea literei C, rămâne cuvântul TUR...unul dintre sinonimele acestui cuvânt este RAITĂ...la care adăugam  litera extrasă, C...şi aflăm soluţia: RĂCITĂ.
Acum, mult succes!