De prin ziare: cel mai mare careu

   Cel mai mare rebus din lume acopera intregul zid exterior al unei cladiri din orasul Lvov, in Ucraina, iar indicii pentru rezolvarea lui se afla in oras, in punctele de atractie turistica.
Rebusul are o inaltime de aproximativ 30 de metri, 19 patrate pe latime si 34 pe lungime, fiind mult prea mare pentru a fi completat de mana, insa artistul care l-a conceput a gasit si o modalitate de a afisa raspunsurile. Cand se lasa seara in oras, litere fluorescente din interiorul patratelor stralucesc, aratand solutia intr-un spectacol de lumini, arata The Telegraph.
Indiciile pentru rezolvarea rebusului se gasesc in oras, in punctele de atractie turistica, inclusiv in parcuri, fantani si teatre.
 Vizitatorii orasului sunt astfel incurajati sa stranga indiciile si sa descifreze rebusul in timpul plimbarilor in oras. Acestia sunt asteptati langa cladirea respectiva in fiecare seara pentru a vedea daca au reusit sa gaseasca solutia.
Rebusul face parte din eforturile autoritatilor de a atrage turisti in oras, insa se pare ca vizitatorii amatori de rebusuri vor avea ceva batai de cap in rezolvarea aceastuia, pentru ca toate cuvintele sunt scrise cu litere din alfabetul chiliric.
Orasul Lvov este situat in vestul Ucrainei, in apropiere de granita cu Polonia. Orasul este in mod traditional un bastion al culturii, cetatenii mandrindu-se cu orchestra filarmonica, opera si balet. Centrul istoric al orasului face parte din Patrimoniul Mondial din 1998.

Oldies but goldies

" ...după aia mi s-a pus pata pe rebus, pe cuvinte încrucişate. Ani de zile am avut această nebunie a cuvintelor încrucişate. Am depăşit rapid prima parte a revistei Rebus, prima parte era cu careuri uşoare, ca definiţii şi încrucişări, mai mult de cultură generală, tematice, şi trebuia să ai cunoştinţe de cultură generală. Pe alea le rezolvam într-o jumătate de zi şi treceam la partea a doua a revistei Rebus, erau careurile profesioniste, unde definiţiile erau super dificile, de pildă: "Vârf în Apuseni" - din trei litere: moţ ; "De doi bani peşte" - din cinci litere: biban. 

   Şi acum veneau capodoperele, de pildă o definiţie a lui Toma Michinici, extraordinara "Vin după friptură". Mi-am spart creierii cred că vreo două ceasuri până s-o găsesc pe asta, extraordinara "Vin după friptură" - din şase litere: arsuri. " ( Cristian Tudor Popescu )

Despre rebus şi poezie...

...am gasit într-o revistă mai veche un articol al poetului Andrei Ciurunga:

  Mari poeţi, români sau străini, au făcut enigmistică în opera lor, precum maître Jourdain făcea proză. Adică fără să ştie. Nu mă refer la întâmplătoarele metagrame involuntare, obţinute din rime, ca de pildă boare-soare sau elegant-elefant, nici la zeppa de tipul camion-campion sau raniţă-graniţă. Asemenea jocuri de cuvinte se află cu miile în poeziile lumii şi ele nu pot intra în vederile noastre atunci când vrem să ne referim cu seriozitate la aportul poeţilor pe tărâm enigmistic.
  Este ştiut că enigma, în sensul strict rebusist al cuvântului, se poate defini astfel: jocul în care trebuie să se descopere o noţiune mascată, descrisă în termeni metaforici sau perifrazici, fără a se cita în text cuvântul în cauză. Câţiva dintre marii scriitori ai literaturii universale (Goethe, Schiller, Voltaire) au creat enigme pe care le-au şi privit ca atare cu bună ştiinţă. Alţii le-au realizat involuntar, sau, în orice caz, fără a le considera astfel. Asupra acestora voi stărui în rândurile ce urmează, socotindu-le drept cele mai spontane dovezi de penetraţie a poeziei în sfera preocupărilor noastre.
  Poezia "Belşug" a lui Tudor Arghezi (poet solicitat cândva să se manifeste şi ca rebusist declarat!) reprezintă una dintre cele mai izbutite enigme dăruite liricii şi rebusismului deopotrivă. E suficient să cităm prima strofă, invitându-l pe cititor să continue el însuşi lectura din volumul maestrului: "El, singuratic, duce către cer / Brazda pornită-n ţară de la vatră. / Când îi priveşti, împiedicaţi în fier, / Par, el de bronz, şi vitele-i de piatră." 
  Soluţia, cifrată aici, dar şi clarificându-se pe parcursul lecturii, nu poate fi decât una singură: plugarul. Arghezi nu consemnează această noţiune nici în text, nici în titlul poeziei, lăsându-ne satisfacţia de-a o descoperi noi, prin bogăţia de metafore venite să lumineze subiectul. Poate fi socotită o pierdere pentru enigmistică faptul că în poezia argheziană "Lumină lină", meşterul menţionează cuvântul "albină", desconspirându-ne "poanta". Dar până a nu fi ajuns la ultima strofă, calitatea tainei este incontestabilă:  "Cum te găseşti, uşoară zburătoare, / Zăcând aici, pe-o margine de drum, / Şi nu dormind într-un polen de floare, / Învăluită-n aur şi parfum? // Neascultând de vântul de la stup, / Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei / Şi darurile-acum, ale zambilei, / Puterile-amorţite ţi le rup. // Voind să duci tezaurul de ceară, / Te prăbuşişi din drumul cel înalt. / Cine-o să vie, trupul tău de-afară / Să-l caute şi-n jur să sufle cald? // Cu aripa-n ţărână şi în vis, / Strânge la piept comoara ta deplină. / Cât te iubesc, frumoasa mea albină, / Că sarcina chemării te-a ucis! "
  Aceeaşi observaţie rămâne valabilă şi pentru "Albatrosul" lui Charles Baudelaire, în care denumirea păsării (helas) apare în strofa a doua a memorabilei poezii.
  Nu putem vorbi despre enigmele în versuri create de marii poeţi fără a aminti de inspiratele traduceri din Heredia, aparţinând regretatului rebusist şi poet Florentin Titus Vasilescu. Nu mai ştiu azi dacă printre numeroasele sale tipărituri nu figurează şi următorul sonet al al poetului parnasian, transpus în româneşte cu mai bine de jumătate de secol în urmă de Nicolae Timiran: " Prin câte reci oceane, prin câte aspre ierne / Nici tu nu ştii, uşoară minune sidefată! / Te-ai învârtit în hăuri verzui , învolburată, / În vasta legănare a undei ce se cerne? // Acum, sub cer, culcată pe aurite perne / Visezi pe liniştita arenă departată. / Speranţa ta e însă amarnic înşelată, / Căci tot răsună-n tine oceanele eterne. // Mi-e sufletul de-o vreme o carceră sonoră: / Ca tine el suspină întruna şi imploră / Duioasele refrene din vechile chemări; / Când inima, de chipul ei scump o mai simt plină / Aud şi eu în taină ca marea în surdină / Vuind încet furtuna din depărtate zări."
  Soluţia, aflată la îndemâna oricui, ar fi: scoica.


  Enigmele în versuri fac parte din elita problemelor rebusiste, atât prin măiestria cu care au fost realizate de mari poeţi ai lumii (faptul că au fost create involuntar exclude până şi ideea de joc!), cât şi prin satisfacţia estetică oferită dezlegătorului. Amatorilor dispuşi să creioneze de aici înainte enigme,  le revine o sarcină dificilă. Nefiind constrânşi să utilizeze anumite cuvinte obligatorii (ca la ligamente, acrostihuri sau metagrame ), autorii acestor poezii trebuie să apeleze constant la metaforă şi să fie în stare s-o facă să strălucească.  Dar aici - intrăm în competiţie cu Arghezi, Baudelaire sau Heredia!  

Şi o emisiune dedicată lui Mihai Creţu...

Frunzisme...

Un mail primit recent:

- Doctore, ma chinuie ingrozitor coloana. (Constantin Brancusi)  - Posteritatea va crede ca am avut un singur ou. (Cristofor Columb)  - Prefer rima imbratisata. (Veronica Micle)  - Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat. (Procust)  - Duc o viata regulata; ma culc la sapte, ma scol la sapte. (Alba ca Zapada)  - Femeia model trebuie sa fie tanara. (Corneliu Baba)  - A fost nunta cu dar, dar nu cine stie ce! (Zamfira)  - N-aveti, cumva, un foc? (Nero)  - Si totusi, se invarteste! (Galileo Galilei la un chef)  - Suntem rude, dar foarte indepartate. (Fratii Grimm)  - Eu sunt o exceptie: mi-am facut carul vara. (Nicolae Grigorescu)  - De cand cu politica, am tras poezia pe linie moarta. [A.(carul) Paunescu]  - Justitia noastra este bolnava. (un doctor in drept)  - Am fost corigent la zoologie si literatura. (La Fontaine)  - Am oscilat intre Scoala Ardeleana si Scoala Militara. (Petru Maior)  - Aria cercului se bucura de o celebritate nemeritata. (Giuseppe Verdi)  - Noi vrem pamant! (un extraterestru)  - Nu intrati in marile Complexe cu sotia. (Freud)  - Am picat la tanc! (Aurel Vlaicu)  - Tabloul lui Dali este lipsit de simboluri. (Mendeleev)  - Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat. (Pitagora)  - Cand pun mana pe un roman bun, nu-l las pana nu-l termin. (Cleopatra)  - Cartea mea de capatai este “Dupa douazeci de ani”. (Silviu Brucan)  - Ma duc sa ma caut. (Fiul ratacitor)  - Astept Ziua Recunostintei. (Penes Curcanul)  - Ce mica-i lumea! (Gulliver in tara piticilor)  - Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)  - Toti oamenii de valoare au zburat din Romania . (Henri Coanda)  - De fapt, la tara eu n-am vara, ci un var. (George Toparceanu)  - Vrem sa ne pastram limba si portul. (un constantean - Radu Mazare)  - Ca orice om, am fost si eu la stramtoare. (Magellan)  - Marile cuceriri le-am facut in moteluri. (Gingis-Han  - Eu stau, tu stai, el sta. (Imnul de stat)  - Ostenii mei, astazi avem exercitii de tragere. (Vlad Tepes)  - Americanii s-au obisnuit cu in-sula in coasta. (Fidel Castro )  - Am ajuns in America pentru ca m-a trimis nevasta dupa cartofi. (Cristofor Columb)  - Forma mea de protest este demonstratia. (Pitagora)  - Nu sunt de acord cu femeile care isi spioneaza barbatii. (Mata-Hari) Deşi în mail nu era specificat autorul acestor pseudocitate , am recunoscut imediat celebrele "frunzisme" , denumite astfel după creatorul lor,  îndrăgitul rebusist brăilean Mihai Frunză... Dacă v-au plăcut şi vouă, mai multe puteţi găsi aici:  http://umordemihaifrunza.blogspot.com/

Apropo de "lele"...

Mi-am amintit acum de una dintre cele mai interesante probleme de enigmistică, o criptografie publicată cu ani în urmă de regretatul Toma Michinici... Titlul era LA FLORĂRIE, cu cheia 8, 4, 2, 3:

 

Soluţia, deloc simplă, era : LALELELE, LELE, LE LEG! ( adică LA-LE-LE-LE-LE-LE-LE-LE-G ) Frumos...:)

Originea cuvântului ŞMECHER

...O alta poveste care  pare mai plauzibila: in Romania nefiind educatie in materie de vinuri, cei ce doreau sa se specializeze veneau in Germania pe valea Rinului unde dupa ceva timp primeau diploma de SCHMECKER (degustator). Intorsi in Romania .....ei mergeau din partea unor firme pe la viticultori si faceau achizitii. Acestia erau analfabeti , astfel ca erau victime sigure in mainile smecherilor la incheierea de contracte . De aici provine : ce esti smecher ?? Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa. Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se "ameţeau" repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla. şi imediat negustorii saşi se "pileau" la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel. Când au ajuns în "cele 7 cetăţi", adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei. În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: "Das ist der Schmecker", au spus ei, adică "cel care gustă". Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putu face un comerţ cinstit cu oltenii. Aceasta este originea adevărată a cuvântului "şmecher", chiar dacă acum înseamnă  altceva.

Poza cu celebrităţi

Legenda spune că ai o cultură generală foarte bună dacă recunoşti 25 dintre personalităţile din această imagine... 

Poezie...din Germania

Deci, asa ceva...