"Coeficientul de economie în enigmistică"

Un articol celebru al lui Mircea Guja din Rebus nr. 317 ( septembrie 1970 ) :

                                                   
                                                            
   Cale de comunicaţii între inteligenţe prin intermediul simbolurilor, enigmistica a cunoscut în ultimil ani o perioadă de realizări remarcabile, concretizate prin apariţia în paginile „Rebusului" a unui mare număr de probleme de gen de o valoare deosebită.
   Aceasta a dus la crearea posibilităţii şi apoi a necesităţii unei trieri din ce în ce mai severe a materialelor trimise spre publicare şi, implicit, la cristalizarea unor criterii de apreciere a problemelor de enigmistică.

    Fără a avea pretenţia unei enumerări exhaustive, aş cita ca elemente care stau la baza acestor criterii: frumuseţea şi acurateţea soluţiel, bideterminarea corectă (dar în acelaşi timp umoristică, cu „capcane", piste false etc.), o bună ligamentare, ineditul formelor utilizate, unitatea formelor de prezentare sau, dimpotrivă, varietatea lor, interpretarea diferită a aceloraşi forme de prezentare sau, dimpotrivă, repetarea lor etc.

     Analiza acestor elemente, a ponderii pe care o ocupă fiecare în diferite genuri enigmistice, ar putea forma desigur subiectul unor discuţii foarte interesante, care să stabilească exact stadiul actual al enigmisticil noastre, să creioneze noi direcţii posibile de dezvoltare.

    Articolul de faţă, atrăgînd atenţia asupra necesităţii unel asemenea analize, îşi propune de fapt s-o şi înceapă prin tratarea unei probleme mai puţin abordate pînă acum, şi anume laconismul mesajului rebusist.

    Operînd cu simbolurile ca milloace specifice de exprimare, enigmistica transmite informaţii codificate, a căror descifrare solicită în egală măsură inteligenţa, fantezia, cultura şi rutina dezlegătorului. Constituind o gimnastică a spiritului, enigmistica se situează în acelaşi timp la intersecţia sportului cu arta şi matematica. Sportul include ideea de performanţă, arta presupune frumuseţea şi forţa de emoţionare a imaginii, iar matematica obligă la folosirea cifrelor, calculului, logicii. 

     Trecînd peste folosirea formală a matematicii, concretizată prin întrebuinţarea cifrelor la cheile problemelor, aş vrea să arăt că analiza cantitativă poate fi utilizată ca un element important în cadrul criteriului de apreciere de care vorbeam mai înainte.

     Omul modern, trăind într-un ritm trepidant, găseşte loc în cadrul preocupărilor lui şi problemelor distractive, care au rolul de a-l deconecta, de a-i schimba direcţia de orientare a preocupărilor, satisfăcîndu-i şi necesitatea firească de a-şi îmbogăţi cunoştinţele. În acelaşi timp, ritmul trepidant de viaţă se suprapune peste tendinţa umană naturală de a economisi mijloacele de exprimare, conferind valoare în special acelor realizări enigmistice care sînt caracterizate printr-un număr redus de elemente componente. Iar faptul că enigmistica operează simboluri face cu atît mai valoroase aceste realizări.

    Cum poate fi apreciată practic economia de elemente folosite într-o problemă de enigmistică? Cu ajutorul unei metode simple şi eficace, constînd în raportarea numărului elementelor folosite într-o construcţie la numărul literelor soluţiei.  De exemplu, în cazul monoverbului: (6 — 10), cu soluţia: Întunecare (reprezentat grafic prin literele E şi R aflate în interiorul literei T), prin raportarea numărului elementelor folosite (3 litere) la numărul literelor soluţiei (10) obţinem 3/10  = circa 33%. Să numim acest raport coeficient de economie şi să vedem care sînt semnificaţiile lui, ce oglindeşte şi cum poate fi folosit la aprecierea calităţii unei probleme.

     Coeficientul de economie este un număr subunitar, care poate varia între 0 şi 1. Evident, cu cît va fi mai mic, adică mal apropiat de 0, cu atît va reflecta o economie mai mare de mijloace în realizarea problemel respective. Astfel, în cazul criptograflei lui George Rotaru - Galaţi: Culinară ( 5,5,5,5,5 ) : IN ( soluţie: Precu mînca pateu, Ninel afine) acest coeficient este  2/25 = 8% , iar în cazul cunoscutei criptografii a dr. Nic. Andrei: ( , )3,5 2,4 (soluţie: vîr gulaş în gură), coeficientul de economie atinge 1/14 = circa 7% .

     O încercare de „realizare totală" face recent T. Michinici în nr. 307 oferind spre dezlegare un triverb cu cheia (5,5,6), în care elementele componente lipsesc cu desăvîrşire ! Triverbul este deductiv, în sensul că lipsa bideterminării şi elementelor componente trebuie să-l aducă pe dezlegător la concluzia: La cheie se află tăt (Lache ieşea flatat). Acest exemplu demonstrează că urmărirea recordurilor de laconism al mesajului duce de multe ori la soluţii care, deşi ingenioase, suferă fie prin lipsa de acurateţe a textului, fie prin apelul  la deducţii greoaie.

    Deci coeficientul de economie trebuie folosit în strînsă legătură eu celelalte componente ale criteriului de apreciere de care aminteam mai înainte, deoarece el apreciază numai cantitativ mijloacele tehnice folosite la crearea unei probleme de enigmistică.

    Totuşi, datorită nivelului ridicat al realizărilor de pînă acum, se impune ca atît redacţia cît şi compunătorii să nu ia în consideraţie decît problemele în care pentru un element component corespund minimum 4-5 litere, fără să se recurgă la soluţii forţate, deductive etc., adică problemele avînd un coeficient de economie de maximum 20-25% şi care să nu frizeze cît de cît... ghicitul !

    Să nu uităm că enigmistica este domeniul în care are cea mai largă aplicabilitate dictonul:  ,,non multa, sed multum".

                                                                                                                    

                                                                                                                               Mircea GUJA 

   

      

  

                                                 

  

Fairplay și Rebus

     Pentru cititorii acestui blog care nu sunt în temă - o mică explicație:
Acum ceva timp, în grupul închis ”Rebus” de pe Facebook, domnul Virgil Aghiorghiesei a postat o...fabulă, să-i zicem, în fapt un atac neloial și deplasat la adresa altor rebusiști. Pe mine m-a întristat, la început, gestul respectiv. E trist să constați că unii oamenii au orgasme intelectuale atunci când produc răutăți gratuite. Apoi m-am amuzat: respectiva creație venea din partea cuiva care, de la amvonul suficienței, predica altora despre respectul de sine. Asta mi s-a părut nițel hilar.

      Recent însă, s-a întâmplat ceva care m-a nedumerit. Domnul Vasile Tîrșolea a dat o replică pe măsură fabulației respective, replică publicată în revistele trustului Elixir. Așa cum era firesc, unii dintre membrii grupului închis ”Rebus” de pe Facebook au încercat să posteze acolo această replică, adică exact în același loc în care apăruse și pseudo-creația amintită mai sus. Este ceva elementar în ceea ce privește dreptul la replică: el trebuie publicat ( și ) în spațiul în care, inițial, fusese postat subiectul replicii.  Din nefericire, încercările firești ale colegilor Arpad Kecseti și Petrică Aidimireanu au fost sortite eșecului: postările le-au fost șterse. Mi s-a părut incorect. O lipsă de fairplay la care nu mă așteptam. Abia după publicarea ”în același spațiu” a replicii domnului Tîrșolea, disputa ar fi putut fi considerată încheiată, măcar în ceea ce-l privește pe administratorul grupului. Iată și replica respectivă:

Să fiți iubiți!

Școala de rebus

Domnul Ananei Gagniuc a publicat luna trecută o problemă epentetică - o puteți vedea aici :
Click
Mi-am permis atunci să fac o observație referitoare la cheie - spunând că eu aș fi denumit altfel problema respectivă... Acel mic zâmbet al meu i-a dat prilejul domnului Gagniuc să-mi scrie acest comentariu - de fapt, un veritabil articol de teorie rebusistă:

” Profit de fantezie pentru a răspunde observației dvs. la problema N U I-A COPT MARȚI EA (de pe blogul dlui Ciocianu). Și înclin să vă dau dreptate că mai nimerit era să fie denumită, ca gen, „rebus epentetic”, în loc de „criptografie epentetică”. Întradevăr, în acest caz nu avem formule de compunere specifice criptografiei - decât dacă, eventual, am considera epenteza în sine ca fiind element criptografic -, ci un rebus altfel segmentat. Însă mai e de discutat un aspect. Din moment ce există mono-. bi,- triverbe epentetice, consecvența pe acest palier ne-ar conduce la denumirea de criptografie în cazul soluțiilor cu mai mult de 3 cuvinte. Ori la rebus se ajunge mai degrabă dinspre rebo. Dacă nu deranjează această inconsecvență, atunci rebus epentetic e formula mai corectă.
În fond, justificata dvs. observație e similară cu cea pe care am făcut-o în cazul criptografiei sinonimice, pentru care am propus denumirea de sinoverb (având ca soluție mai multe cuvinte). Însă sinoverbul are avantajul că prin denumire nu limitează numărul de cuvinte ale soluției (indicate prin cheie), așa cum face mono-, bi-, triverbul.

O variantă ar fi ca – indiferent că e vorba de mono-, bi-, triverb, criptografie/rebus epentetic - să denumim problema la modul generic „epenteză” (ca la sinoverb), iar numărul de cuvinte al soluției să rezulte din cheie. Nu e prea corect din punctul de vedere al definiției din DEX, plus că ar însemna să reconsiderăm clasificarea clasică a genurilor enigmisticii, lucru care nu prea se cade. 
Punctual, propunerea dvs. – rebus epentetic - se susține. Iar dacă închidem ochii la inconsecvența de care aminteam, nu sunt probleme. Sper ca și alte opinii să ajute la lămurirea situației. 
În fond, așa cum și limba e vie și cedează la realități, cred că în aceeași situație se află și enigmistica. În cazul amândorura e nevoie de precauție, fără a cădea în păcatul conservatorismului - ori, dimpotrivă, al modernismului – excesiv. Și cred că blogurile pot reprezenta un mijloc potrivit de dezbatere.

PS. Indicarea în denumire a dublei, triplei epenteze mi se pare puțin tautologică, din moment ce ele rezultă din cheie. Am aceeași părere și în cazul mono- bi-, triverbului sau criptografiei ilustrate, căci prin prezentare se vede clar că-s ilustrate. De altfel nu folosim determinativul „literal”, în cazul problemelor cu litere, pentru a se invoca necesitatea denumirii „în oglindă”.

Cu stimă,
Ananei Gagniuc ”

Memorialul „Mihai Crețu” - ediția a doua. Rezultate.

Așa cum probabil vă amintiți, în luna septembrie a anului 2012 era lansată în revista Rebus-Flacăra cea de-a doua ediție a Memorialului „Mihai Crețu” - concurs promovat și pe acest blog: AICI . Ei bine, am plăcerea să vă anunț că acest concurs a avut și câștigători. Am aflat recent acest lucru, însă nu din paginile revistei care a lansat competiția, ci prin intermediul unei....poze (!) în format .jpg - publicate în grupul închis Rebus de pe Facebook. Trecând peste...bizareria faptului, iată și fericiții câștigători:

Adresăm felicitările noastre cunoscuților rebusiști aflați pe...lista(!) premianților, însă nu ne putem reprima câteva întrebări firești:

1. Cum au aflat participanții din țară, care nu sunt membri ai grupului închis Rebus de pe Facebook, aceste rezultate? Concursul nu a fost lansat în acel grup, ci în vechea și iubita noastră revistă Rebus. Nu era normal ca aceste rezultate să fie publicate în aceeași revistă? 

2. Ceea ce pe mine m-a nedumerit cel mai mult a fost faptul că nici măcar pe pagina grupului Rebus de pe Facebook nu au fost publicate punctajele câștigătorilor. Asta e chiar ciudat... Nu ar fi fost normal, firesc, natural, în firea lucrurilor, să știe și ceilalți participanți la concurs cu cât s-a câștigat?

3. Cum au aflat ”câștigătorii” că au câștigat, de vreme ce rezultatele au fost făcute publice abia acum câteva zile? 

În fine. Lăsând la o parte aceste nedumeriri, nu ne rămâne decât să-i felicităm din nou pe laureații acestei ediții și să sperăm că pe viitor astfel de concursuri să aibă parte de ceva mai multă...transparență. Să fiți iubiți!

Octavian Laiu - Frază record

   Vă prezint mai jos prima frază din limba română ( după ştiinţa mea ) care, în enunţul său, enumără fiecare literă din componenţa sa. Din câte ştiu, asemenea încercări au fost construite în limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană etc. , dar nu şi pentru limba română. În plus, fraza este holoalfabetică sau pangramatică, adică include fiecare din cele 31 de litere ale alfabetului românesc.
  Algoritmul pe care l-am utilizat a constat din compararea valorilor de intrare cu cele de ieşire pentru fiecare literă, urmată de generarea unei valori random între cele două valori în fiecare caz şi reluarea textului. După câteva mii de iteraţii am obţinut ( asistat de computer, desigur ) următorul rezultat:

  " Propoziţia aceasta conţine opt a, şase ă, un â, un b, şaptesprezece c, unsprezece d, treizeci şi cinci de e, un f, un g, un h, douăzeci şi cinci de i, un î, un j, un k, un l, un m, douăzeci şi trei de n, paisprezece o, treisprezece p, un q, doisprezece r, nouă s, opt ş, nouă t, trei ţ, douăzeci şi doi de u, un v, un w, un x, un y şi doisprezece z. "

                                                                                                   
                                                                                                               Octavian Laiu




( Articol preluat din Rebus-Flacăra )

Din "Mesagerul De Bistriţa-Năsăud" - un articol mai vechi dedicat enigmistului Ion Badea-Tuzla din Beclean

Înscriindu-se in categoria enigmistilor de exceptie, creator ale carui merite sunt recunoscute atat la nivel national, cat si international, beclenarul Ion I. Badea-Tuzla este preocupat in permanenta de realizarea unor noi recorduri, inovatii si inventii in domeniul enigmisticii, care sa-i ofere reale perspective de a intra in “Guinness Book”.

Nascut la 25 iulie 1925 in satul Movila Verde, judetul Constanta, a urmat scoala primara in satul natal si, ulterior, la Tuzla. A studiat in particular sapte clase ale liceului teoretic, ultimul an urmand cursurile Liceului “Mircea cel Batran” din Constanta. Studiile superioare le-a facut la Institutul de Pescuit si Piscicultura din Constanta. A profesat ca inginer, iar din toamna anului 1985 este pensionar. Intre anii 1954 si 1978 a locuit si a profesat in municipiul Tulcea, stabilindu-se in Beclean in octombrie 1978.

Pasiunea lui Ion Badea pentru jocurile rebusiste dateaza din anul 1936, cand compune primele patrate, romburi, triunghiuri, sarade s.a.m.d.. Debuteaza la sfarsitul anului 1943 in “Curentul Familiei” (nr. 11/14 decembrie), cu un patrat geografic 5x5. Stabileste colaborari mai importante cu urma-toarele publicatii: “Curentul Familiei”, “Revista Familiei”, “Enigmistica”, “Revista Distractiva” (Constanta), “Flacara” (numai in anul 1954 si fara nume de autor), “Rebus” (din 1957, cand debuteaza cu un patrat 9x9, record), “Ariadna”, “Asii” (numarul 1-4, cu o pagina a recordurilor), “Top Rebus” si diverse plachete (“Sator” - Alba Iulia, “U” Rebus - Cluj, “Labirint” - Barlad, “Variatii” - Cluj, “Abracadabra” - Salinas, SUA. In anul 1990 colaboreaza si la publicatia “Floare de colt”, editata de MER- filiala Beclean, realizand aproape integral partea de enigmistica a suplimentelor “Magazin enigmistic”, numerele 1 si 2 (critica favorabila in revista “Rebus” - Victor Adrian, N. Gh. Popescu Rebus etc.).

In special s-au remarcat incrucisarile record, formele noi de jocuri (triunghiuri din palindromuri, triunghi cu palindrom pe ipotenuza, patrat logogrific, patrat logogrific palindromic, romb logogrific), anagrama din grupul jocurilor autocenzurate (Malitii … mi ti-l ia Militia) si palindromul numai cu vocalele A,E,I,O,U (AU O IE; EI, OUA). Ion I. Badea-Tuzla a obtinut premiul intai la concursul de criptografii “Slt. Athanasie Stanescu” (“C.F.”, nr. 47-49/1944 si “R.F.”, nr. 8 si 13/1944) si s-a clasat pe locul intai (la egalitate cu Traian Cojocaru) la concursul de palin-dromuri al “C.F.” - “R.F.” (propozitia: ADINO, EL A LASAT PE DAISY SI ADEPTA SA LA LEONIDA; revista “R.F.”, nr. 13/1944).

Enigmist aproape total, a mai prezentat laconic, numai prin titluri, urmatoarele noi forme de jocuri, considerate inovatii: metagrama monoverbiala (“Rebus”, nr. 311/1970), cvasi-sinoverbul (“Rebus”, nr.341 si 345/1970, reboul cu intars (“U”- Rebus, Cluj, 1979), careul tip “SATOR…” (“Ariadna”, nr.3/1991). Sunt foarte interesante jocurile cu adunari cifrate avand la baza creatiile enigmistice (anagrama-adunare cifrata, aritmogrif-adunare cifrata etc.).

Ion Badea a contribuit cu materiale deosebit de valoroase la expozitiile de enigmistica de la Sighisoara, Oradea, Suceava si, impreuna cu regretatul Mihai Popescu, la Tulcea, in anul 1973 (C.R. “Aegyssus”). De asemenea, a participat la expozitii ale Cercului de enigmistica “SAMVS” - Beclean, in anii: 1988 (Beclean, 1989 (Cluj), 1990 (Oradea), 1991 (Beclean), unde s-au prezentat, in medie, 200 de exponate, dintre care peste 100 recorduri, originalitati, unicate, forme noi de jocuri din grupa celor uitate (nodul lui Solomon, jocul infinit etc.).

Un capitol aparte a rezervat formelor noi in incrucisarile spatiale. A publicat aproximativ 400 de jocuri si a intocmit o lista a principalelor realizari pe care a trimis-o revistelor de specialitate (“Rebus”, “Ariadna”, “Labirint” etc.), organizatiilor rebusiste (C.R. “Bihorul”, C.R. “Straja”, SCRT, ARO-Constanta) si unor personalitati marcante (N. Gh. Popescu Rebus, Victor Adrian, Dr. Nicolae Andrei etc.). A egalat toate recordurile romanesti in domeniul incrucisarilor (careuri, patrate, triunghiuri, romburi) si este inca neegalat in acest domeniu la: triunghiuri, triple patrate 8x8, romburi silabice si unele careuri. Este, de asemenea, detinatorul unor recorduri personale insolite, netrimise inca spre publicare, dar prezentate in parte la expozitiile amintite, printre care: patrat tip “SATOR” 6x6, golf de sinonime-aritmogrif cifrabil, golf strict tematic cu baza de 6 litere si schimbare integrala de litere, dialog monoliteral, dialoguri palindromice cu numai 2 litere, multijocuri cu 20-30 de solutii.

In anul 1992 i s-a atribuit premiul revistei “Rebus”, “pentru perspectiva de a intra in Guinness Book cu recordurile rebusiste” - motivatia revistei. Are preocupari si in matematica, sah, literatura, muzica, cercetari in domeniul enigmisticii romanesti si completarea dictionarelor cu noi cuvinte (in special de o litera si doua litere). Unele dintre aparitiile in revistele de specialitate au fost facute sub urmatoarele pseudonime: E.D. Boian-Tazlau (C.F.), Baiazid Olteanu (“Revista Distractiva” - Constanta si “Enigmistica”), AS. AN, M., US. AN. (“R.D.” Constanta).

Printre cele mai recente reusite ale sale, Ion I. Badea-Tuzla se mandreste cu un dialog monoliteral cu 250 variante E si un careu metagramatic cu 2 la puterea 127 variante de scriere (cu aceleasi cuvinte componente) - realizari pe care le considera recorduri mondiale, fapt pentru care le-a trimis la “Guinness Book” pentru a fi omologate. Raspunsul primit l-a cam dezamagit, pentru ca, desi recunoaste unicitatea creatilor sale, Cartea Recordurilor le considera prea specializate pentru a fi publicate, nereflectand interesul cel mai mare in randul publicului. Totusi, interventia lui Ion Badea la “Guinness Book” nu a fost inutila, intrucat beclenarul a fost distins cu calitatea de membru al “Guinness World Records”.

Iata ce ii scrie Laura Baker, de la Serviciul de Cercetare Recorduri al “Guinness World Records”: “Va multumim ca ne-ati trimis recenta propunere document cu referire la «Careu Metagramatic Ortografic si 250 variante E». Mi-e teama sa spun ca nu suntem capabili sa acceptam aceasta ca un Guinness World Record. In timp ce, desigur, nu subestimam propunerea dumneavoastra, noi ne gandim totusi ca acest articol este putin specializat pentru o organizatie de referinta ca a noastra. Noi primim multe mii de cereri record in fiecare an si credem ca veti aprecia faptul ca suntem obligati sa le favorizam pe acelea care reflecta interesul cel mai mare. Apreciem ca acest lucru va poate dezamagi. Suntem intotdeauna pasionati sa auzim despre oameni care doresc sa stabileasca un record in Cartea Recordurilor. Daca va va fi necesar un sfat referitor la baterea unui record pe viitor, va rog sa nu ezitati sa ne contactati, mentionand numarul calitatii de membru de mai sus.”

Traind cu o permanenta amaraciune in suflet, aceea ca, desi de nivel mondial, recordurile si inovatiile sale beneficiaza de o intelegere si interes destul de reduse, Ion Badea este hotarat sa nu renunte pana cand nu isi va vedea visul cu ochii: acela ca unicitatea creatiilor sale sa fie asezata si recunoscuta la loc de cinste, in Cartea Recordurilor.

Implinind anul acesta venerabila varsta de 80 de ani, enigmistul beclenar uimeste prin perseverenta si ambitia puse in slujba unei pasiuni de o viata.

( Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, 12/o5/2005 )

Comentarii

  După o lungă şi nedorită absenţă ( pentru care îmi cer iertare ) am decis să reiau postările pe acest blog. Şi vreau să încep cu două comentarii pe care le-am primit la această problemă: REBUS TOTAL . Primul comentariu:

"  Anonim21 noiembrie 2012, 14:32

Intamplator am dat peste acest dialog, si imi permit sa va expun opinia mea: De regula, solutia unei probleme trebuie sa foloseasca termeni uzitati de grupul de dezlegatori caruia i se adreseaza. Plecand de la acest deziderat se impune o noua conceptie grafica pentru problema in cauza(in vederea eliminarii unor termeni, precum Enea sau Nona). Prin urmare, literele titlului vor fi aplecate, ca si acum, iar "R", in noua prezentare, mai mult decat celelalte. In acest caz interpretarea ar fi "mai-aplecata-re", iar solutia "Maia pleca tare". Scuze pentru lipsa semnelor diacritice. Va multumesc pentru atentia acordata,e.d. "

Mi se pare o variantă deosebit de frumoasă...  MAIA  este un nume mult mai comun - în comparaţie cu ENEA sau NONA, iar problema capătă şi o pistă falsă, trebuie să spunem neapărat că litera R esta mai aplecată decât celelalte, pentru a ajunge la soluţie. 

Cel de-al doilea comentariu se înscrie perfect în tematica acestui blog şi îl voi publica...fără comentarii :)

  " Anonim12 decembrie 2012, 15:41

Ca raspuns la intrebarea care s-a pus, in dialogul purtat, si anume daca problema este o premiera, o sa incerc sa fac cateva precizari. Mircea Guja, in al sau articol, "Coeficientul de economie in enigmistica"(Rebus nr. 317, septembrie 1970), face referire, printre altele,la < O incercare de "realizare totala"> atunci cand se refera la o problema de enigmistica semnata de Toma Michinici(Rebus nr.307, 5 aprilie 1970). Este vorba de un "Triverb"(titlul) cu cheia(5,5,6) si solutia "Lache iesea flatat"(interpretare:La-cheie-se-afla-tat). Problema nu este insa de tipul celei propuse de Dan Levant. Chiar si criptografia propusa de dr.N.Andrei in "Indreptar rebusist"(aparut in 1980)nu se indentifica, pana la amanunt, cu problema lui Dan Levant. Iata problema propusa de dr.N.Andrei:Enigma Otiliei(titlu), Criptografie :1,6,2,4,4(cheia), care are solutia "O initia la schi tata"(interpretare:O-initiala-schitata;"O" de la Otilia, din titlu,apare schitata). Problema poate fi considerata un "rebus total", insa cu mentiunea ca intre titlu si solutie nu exista unitate(un alt punct slab consta in lipsa unei prelucrari totale-"0", de exemplu, ramane in afara procesului de ligamentare).In schimb, unitatea de care vorbeam o gasim la problema lui Dan Levant, ceea ce ii confera un plus de valoare(mai mult,triverbul beneficiaza si de o prelucrare totala),e.d. "

Meta-rebus

  Printre colaborările zilelor trecute s-a numărat şi o problemă a talentatului rebusist bârlădean Dumitru David, meta-rebusul Şmecherească. Am fost întrebat despre denumirea acestui gen enigmistic - meta-rebus - dacă este o inovaţie a autorului sau doar o fantezie a editorului. Nu, meta-rebusul, ca gen enigmistic,  este creaţia lui Mircea Guja, care l-a prezentat într-un număr al revistei "Enigma" din anul 1983.
   În contextul unei stări de suficienţă creată de modul prin care a fost abordată metagrama ilustrată de-a lungul anilor,  autorul, în permanenţă preocupat de calitate şi performanţă, a avut ideea revigorării genului  prin extinderea lui la construcţii mai complexe ca meta-biverb, meta-triverb şi meta-rebus ( acelaşi lucru l-a făcut Eugen Diradurian cu a sa rebo-metagramă ).
   Astfel, în revista amintită, Mircea Guja a prezentat problema Literară ( Meta-biverb: 6(T=B) + 5(S=P) = 6,5 ). Imaginea reda un TENDER lângă care se afla un OSTAŞ, iar soluţia evidentă era BENDER OSTAP.  Modul de rezolvare este destul de simplu, fiind bazat pe principiul metagramei: se înlocuieşte câte o literă din fiecare cuvânt cu litere corespondente, care să conducă la aflarea soluţiei.
   Mie mi s-a părut destul de complicată cheia cu multe paranteze şi cifre, permiţându-mi ca la problema lui Dumitru David să adopt cheia clasică a metagramei. La fel, am renunţat la denumirile de meta-biverb şi meta-triverb, păstrând-o pentru astfel de probleme doar pe cea de meta-rebus.
   De-a lungul anilor am întâlnit destul de puţine creaţii de acest gen, poate şi datorită faptului că n-a fost promovat îndeajuns... Însă eu cred că această ramură a enigmisticii  are multe  resurse nebănuite.
   Spre dezlegare, vă propun un meta-rebus care poartă semnătura altui talentat creator de "minore" - Nicolae Şut din Dej:

Apreciere şcolară

( Meta-rebus: MXXXX+XXX = NXXX  XXXX ) 

Mult succes!


Articolul de mai sus este inspirat dintr-un episod al serialului "Minorele"-gen major publicat de Oprea Eftimie prin anii '80 în revista Rebus.

Despre REBO-METAGRAMĂ (2)

  Unele dintre cele mai frumoase şi mai rare rebo-metagrame sunt cele care prezintă imagini unicat. Să recunoaştem, e destul de dificil să găsim o singură imagine în care să "citim" cel puţin două cuvinte ce suportă şi metagramarea şi combinarea ulterioară.
   Iată, spre exemplu, două asemenea probleme, oarecum asemanatoare. Prima îi aparţine lui Aurel Caramilea:

Soţia...( Rebo-metagramă: XXS + TXXXXX = XXNSXXXXX )

Cea de-a doua îl are ca autor pe sibianul Ilie Furdui:

Batracieni ( Rebo-metagramă: OXXX + XXXEXX = SXXXXXXDXX )

Soluţiile nu sunt greu de aflat: CONSOARTĂ la prima problemă ( din COŞ şi TOARTĂ ) şi SALAMANDRE ( din OALĂ + MÂNERE ) la cea de-a doua.
Surprinde însa plăcut, aşa cum am spus, faptul că ne este înfăţişată câte o singură imagine pe care trebuie să o descifrăm corect pentru a rezolva problema.

   Un alt gen de rebo-metagrame frumoase şi...rare ( personal, cunosc doar două asemenea realizări ) este acela al problemelor în care avem o singură imagine...în dublu exemplar. Cu alte cuvinte, va trebui să gasim două metagrame ale aceluiaşi cuvânt - pentru a ajunge la soluţie. Ca exemplu, vă reamintesc o problemă apărută sub semnătura lui Bela Schuchter:

Rănită ( Rebo-metagramă: RXXX + RXXX = VXXXMXXX )

Desigur, soluţia este: VĂTĂMATĂ.

Despre REBO-METAGRAMĂ (1)

Rebo-metagrama este creaţia rebusistului piteştean Eugen Diradurian şi, aşa cum  sugerează şi denumirea, este un gen enigmistic compus dintr-un  Rebo clasic - ale cărui elemente trebuie supuse metagramării, conform unei chei, înainte de a fi "lipite" pentru a ne conduce spre soluţie. Cu alte cuvinte, pentru a dezlega o astfel de problemă trebuie să "citim" două sau mai multe imagini, să înlocuim în fiecare câte o literă ( ca la metagramă ) apoi să lipim cuvintele rezultate ( ca la rebo ).
Iată şi un exemplu:
SERVIŢI LA MASĂ ( Rebo-metagramă: XXRX + XXPX = XXPXXXSX )

Soluţia este, evident, PAPANAŞI ( PARĂ + NAPI - în primul cuvânt am înlocuit litera R cu P şi din PARĂ am obţint PAPA;  în cel de-al doilea am schimbat litera P cu S, iar din NAPI a rezultat NAŞI. Unind aceste cuvinte am ajuns la PAPANAŞI ).
La început, literele care trebuiau înlocuite erau reprezentate printr-un "O" , ceea ce făcea mai greu de soluţionat o asemenea problemă. De ceva vreme se preferă însă ca literele de înlocuit să fie scrise direct.

Principala regulă a compunerii unei rebo-metagrame este ca acele cuvinte rezultate în urma metagramării şi care urmează a fi lipite să existe într-un dicţionar  sau, îmi permit să adaug, să fie substantive proprii suficient de cunoscute.
De pildă, acestă problemă: UN PROFESOR ( Rebo-metagramă: VXX + MXX = DXXCXX )

ar putea să pară corectă: VAS + MAL = DASCĂL. Observăm însă că înlocuind litera V din "VAS" cu litera D, obţinem cuvântul "DAS" - care nu înseamnă nimic. Asta face ca problema să fie greşită.

Desigur, şi în cazul rebo-metagramei, cele mai valoroase probleme sunt cele tematice ( sau 100% , cum le mai spunem),  adică cele în care există o concordanţă deplină între reprezentare ( imagini ) şi soluţie. Un exemplu clasic: ÎN BUCĂTĂRIE ( Rebo-metagramă: VXX + XXXC = CXXXXXN )

Şi soluţia:  VAS + TROC = CASTRON ( observăm că atât elementele din reprezentare cât şi soluţia fac parte din aceeaşi arie tematică ). Problema a apărut într-un număr mai vechi al revistei Rebusache sub semnătura tecuceanului Petru Maxim.

Despre rebus şi poezie...

...am gasit într-o revistă mai veche un articol al poetului Andrei Ciurunga:

  Mari poeţi, români sau străini, au făcut enigmistică în opera lor, precum maître Jourdain făcea proză. Adică fără să ştie. Nu mă refer la întâmplătoarele metagrame involuntare, obţinute din rime, ca de pildă boare-soare sau elegant-elefant, nici la zeppa de tipul camion-campion sau raniţă-graniţă. Asemenea jocuri de cuvinte se află cu miile în poeziile lumii şi ele nu pot intra în vederile noastre atunci când vrem să ne referim cu seriozitate la aportul poeţilor pe tărâm enigmistic.
  Este ştiut că enigma, în sensul strict rebusist al cuvântului, se poate defini astfel: jocul în care trebuie să se descopere o noţiune mascată, descrisă în termeni metaforici sau perifrazici, fără a se cita în text cuvântul în cauză. Câţiva dintre marii scriitori ai literaturii universale (Goethe, Schiller, Voltaire) au creat enigme pe care le-au şi privit ca atare cu bună ştiinţă. Alţii le-au realizat involuntar, sau, în orice caz, fără a le considera astfel. Asupra acestora voi stărui în rândurile ce urmează, socotindu-le drept cele mai spontane dovezi de penetraţie a poeziei în sfera preocupărilor noastre.
  Poezia "Belşug" a lui Tudor Arghezi (poet solicitat cândva să se manifeste şi ca rebusist declarat!) reprezintă una dintre cele mai izbutite enigme dăruite liricii şi rebusismului deopotrivă. E suficient să cităm prima strofă, invitându-l pe cititor să continue el însuşi lectura din volumul maestrului: "El, singuratic, duce către cer / Brazda pornită-n ţară de la vatră. / Când îi priveşti, împiedicaţi în fier, / Par, el de bronz, şi vitele-i de piatră." 
  Soluţia, cifrată aici, dar şi clarificându-se pe parcursul lecturii, nu poate fi decât una singură: plugarul. Arghezi nu consemnează această noţiune nici în text, nici în titlul poeziei, lăsându-ne satisfacţia de-a o descoperi noi, prin bogăţia de metafore venite să lumineze subiectul. Poate fi socotită o pierdere pentru enigmistică faptul că în poezia argheziană "Lumină lină", meşterul menţionează cuvântul "albină", desconspirându-ne "poanta". Dar până a nu fi ajuns la ultima strofă, calitatea tainei este incontestabilă:  "Cum te găseşti, uşoară zburătoare, / Zăcând aici, pe-o margine de drum, / Şi nu dormind într-un polen de floare, / Învăluită-n aur şi parfum? // Neascultând de vântul de la stup, / Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei / Şi darurile-acum, ale zambilei, / Puterile-amorţite ţi le rup. // Voind să duci tezaurul de ceară, / Te prăbuşişi din drumul cel înalt. / Cine-o să vie, trupul tău de-afară / Să-l caute şi-n jur să sufle cald? // Cu aripa-n ţărână şi în vis, / Strânge la piept comoara ta deplină. / Cât te iubesc, frumoasa mea albină, / Că sarcina chemării te-a ucis! "
  Aceeaşi observaţie rămâne valabilă şi pentru "Albatrosul" lui Charles Baudelaire, în care denumirea păsării (helas) apare în strofa a doua a memorabilei poezii.
  Nu putem vorbi despre enigmele în versuri create de marii poeţi fără a aminti de inspiratele traduceri din Heredia, aparţinând regretatului rebusist şi poet Florentin Titus Vasilescu. Nu mai ştiu azi dacă printre numeroasele sale tipărituri nu figurează şi următorul sonet al al poetului parnasian, transpus în româneşte cu mai bine de jumătate de secol în urmă de Nicolae Timiran: " Prin câte reci oceane, prin câte aspre ierne / Nici tu nu ştii, uşoară minune sidefată! / Te-ai învârtit în hăuri verzui , învolburată, / În vasta legănare a undei ce se cerne? // Acum, sub cer, culcată pe aurite perne / Visezi pe liniştita arenă departată. / Speranţa ta e însă amarnic înşelată, / Căci tot răsună-n tine oceanele eterne. // Mi-e sufletul de-o vreme o carceră sonoră: / Ca tine el suspină întruna şi imploră / Duioasele refrene din vechile chemări; / Când inima, de chipul ei scump o mai simt plină / Aud şi eu în taină ca marea în surdină / Vuind încet furtuna din depărtate zări."
  Soluţia, aflată la îndemâna oricui, ar fi: scoica.


  Enigmele în versuri fac parte din elita problemelor rebusiste, atât prin măiestria cu care au fost realizate de mari poeţi ai lumii (faptul că au fost create involuntar exclude până şi ideea de joc!), cât şi prin satisfacţia estetică oferită dezlegătorului. Amatorilor dispuşi să creioneze de aici înainte enigme,  le revine o sarcină dificilă. Nefiind constrânşi să utilizeze anumite cuvinte obligatorii (ca la ligamente, acrostihuri sau metagrame ), autorii acestor poezii trebuie să apeleze constant la metaforă şi să fie în stare s-o facă să strălucească.  Dar aici - intrăm în competiţie cu Arghezi, Baudelaire sau Heredia!  

Frunzisme...

Un mail primit recent:

- Doctore, ma chinuie ingrozitor coloana. (Constantin Brancusi)  - Posteritatea va crede ca am avut un singur ou. (Cristofor Columb)  - Prefer rima imbratisata. (Veronica Micle)  - Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat. (Procust)  - Duc o viata regulata; ma culc la sapte, ma scol la sapte. (Alba ca Zapada)  - Femeia model trebuie sa fie tanara. (Corneliu Baba)  - A fost nunta cu dar, dar nu cine stie ce! (Zamfira)  - N-aveti, cumva, un foc? (Nero)  - Si totusi, se invarteste! (Galileo Galilei la un chef)  - Suntem rude, dar foarte indepartate. (Fratii Grimm)  - Eu sunt o exceptie: mi-am facut carul vara. (Nicolae Grigorescu)  - De cand cu politica, am tras poezia pe linie moarta. [A.(carul) Paunescu]  - Justitia noastra este bolnava. (un doctor in drept)  - Am fost corigent la zoologie si literatura. (La Fontaine)  - Am oscilat intre Scoala Ardeleana si Scoala Militara. (Petru Maior)  - Aria cercului se bucura de o celebritate nemeritata. (Giuseppe Verdi)  - Noi vrem pamant! (un extraterestru)  - Nu intrati in marile Complexe cu sotia. (Freud)  - Am picat la tanc! (Aurel Vlaicu)  - Tabloul lui Dali este lipsit de simboluri. (Mendeleev)  - Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat. (Pitagora)  - Cand pun mana pe un roman bun, nu-l las pana nu-l termin. (Cleopatra)  - Cartea mea de capatai este “Dupa douazeci de ani”. (Silviu Brucan)  - Ma duc sa ma caut. (Fiul ratacitor)  - Astept Ziua Recunostintei. (Penes Curcanul)  - Ce mica-i lumea! (Gulliver in tara piticilor)  - Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)  - Toti oamenii de valoare au zburat din Romania . (Henri Coanda)  - De fapt, la tara eu n-am vara, ci un var. (George Toparceanu)  - Vrem sa ne pastram limba si portul. (un constantean - Radu Mazare)  - Ca orice om, am fost si eu la stramtoare. (Magellan)  - Marile cuceriri le-am facut in moteluri. (Gingis-Han  - Eu stau, tu stai, el sta. (Imnul de stat)  - Ostenii mei, astazi avem exercitii de tragere. (Vlad Tepes)  - Americanii s-au obisnuit cu in-sula in coasta. (Fidel Castro )  - Am ajuns in America pentru ca m-a trimis nevasta dupa cartofi. (Cristofor Columb)  - Forma mea de protest este demonstratia. (Pitagora)  - Nu sunt de acord cu femeile care isi spioneaza barbatii. (Mata-Hari) Deşi în mail nu era specificat autorul acestor pseudocitate , am recunoscut imediat celebrele "frunzisme" , denumite astfel după creatorul lor,  îndrăgitul rebusist brăilean Mihai Frunză... Dacă v-au plăcut şi vouă, mai multe puteţi găsi aici:  http://umordemihaifrunza.blogspot.com/

Originea cuvântului ŞMECHER

...O alta poveste care  pare mai plauzibila: in Romania nefiind educatie in materie de vinuri, cei ce doreau sa se specializeze veneau in Germania pe valea Rinului unde dupa ceva timp primeau diploma de SCHMECKER (degustator). Intorsi in Romania .....ei mergeau din partea unor firme pe la viticultori si faceau achizitii. Acestia erau analfabeti , astfel ca erau victime sigure in mainile smecherilor la incheierea de contracte . De aici provine : ce esti smecher ?? Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa. Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se "ameţeau" repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla. şi imediat negustorii saşi se "pileau" la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel. Când au ajuns în "cele 7 cetăţi", adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei. În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: "Das ist der Schmecker", au spus ei, adică "cel care gustă". Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putu face un comerţ cinstit cu oltenii. Aceasta este originea adevărată a cuvântului "şmecher", chiar dacă acum înseamnă  altceva.